Platforma pentru programarea online la vaccinare este operațională
Autorităţile anunţă că platforma informatică care permite programarea persoanelor pentru vaccinarea împotriva COVID-19 – https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ – este operaţională. Începând de luni, în conformitate cu Strategia de vaccinare împotriva COVID-19, se pot planifica la vaccinare persoanele din etapa 1, respectiv lucrătorii din domeniile sănătate şi social, urmând să se activeze accesul în aplicaţie şi pentru celelalte două grupe de vaccinare (grupa a II-a – populaţia cu grad de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale şi grupa a III-a – populaţia generală).
„În acest moment, programările în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ sunt disponibile doar pentru persoanele din etapa I – care îşi desfăşoară activitatea în domeniile sănătăţii şi social – sistem public şi privat”, a precizat, luni seară, Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).