Petroșani: Previziuni negative în proiectul de buget

Administrația locală de la Petroșani a lansat în dezbatere publică proiectul de buget pentru anul 2019 și estimările pentru anii viitori. Pentru prima dată, administrațiile locale se află la sfârșitul lunii martie fără un buget aprobat. Tot pentru prima dată, municipiul Petroșani are un proiect de buget structurat pe pierderi. De 2000 de lei.

Potrivit documentului lansat în dezbatere publică, veniturile totale prognozate pentru acest an sunt în sumă de 54.720.000, în timp ce cheltuielile sunt în sumă de 54.722.000. Veniturile proprii ale municipalității sunt estimate la 32.196.000 de lei. Cea mai mare sumă pe care se bazează autoritățile locale pentru stabilirea bugetului este impozitul pe venit. Potrivit documentului, la acest capitol se preconizează a se încasa 17.320.000 de lei.

La capitolul cheltuieli pentru anul 2019, autoritățile locale de la Petroșani au stabilit suma de 54.722.000. Pentru prima dată, bugetul municipiului Petroșani este structurat pe pierderi de circa 2000 de lei. Niciodată însă nu s-a întâmplat ca bilanțul finalului de an să fie negativ. Structura financiară s-a reglat pe parcursul anului.

Documentul lansat în dezbatere publică de autoritățile locale prevede și investiții. Toate domeniile sunt prioritare, de la educație, sănătate, infrastructură.

Persoanele interesate de proiectul de buget și estimările pentru anii viitori, pot depune contestații, observații sau recomandări până în data de 9 aprilie.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *