Petroșani: Lumea magică a copilăriei
Personajele din cărțile cu povești au invadat străzile municipiului Petroșani. prinți, prințese, zâne, magicieni, pompieri, dar și alte personeje din cele mai îndrăgite desene animate au defilat, la fel ca în fiecare an, pe bulevardul din Petroșani.
“Astăzi e ziua tuturor copiilor. La mulți ani copii”, a spus Andreea, o fetiță de câțiva anișori.
“Sunt costumată în prințesă și am venit la carnaval”, ne-a spus Andreea.
Parada Costumelor de Carnaval este o acțiune devenită deja tradițională, autoritățile locale marcând prin culoare, veselie, și multe zâmbete Ziua Internațională a Copilului.
„Mă bucură faptul că în fiecare an, de Ziua Internațională a Copilului, municipiul Petroșani găzduiește “lumea copilăriei”, prin această paradă a costumelor de carnaval devenită tradițională. Preț de câteva ore localitatea noastră se transformă într-un loc de poveste în care veselia, zâmbetele și râsul inocent al copiilor ne scot din rutina zilnică. Copiii sunt viitorul nostru, astfel că dezvoltarea armonioasă a lor este atributul nostru, al adulților. Toți avem nevoie de joc, de poveste și cel mai frumos lucru este să ne amintim că am fost copii și să ne păstrăm sufletul de copil!”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Magicianul Marian Râlea i-a încântat pe copii, pe esplanada teatrului dramatic din Petroșani. Drumul lui Făt Frumos a fost refăcut cu ajutorul sutelor de copii care au răspuns prezent invitației de a veni în luma magică a poveștilor.
Monika BACIU