Petroșani: Bătrână de 83 de ani, jefuită de două tinere care i-au făcut cadou detergenți
În data de 15.08.2017, Poliţia Municipiului Petroșani a fost sesizată de o femeie în vârstă de 83 de ani, din Petroşani, despre faptul că, în data de 14.08.2017, în intervalul orar 18.00 – 19.00, la domiciliul ei s-au prezentat două tinere care s-au recomandat ca fiind reprezentantele unui lanţ de supermarketuri și care au precizat că doresc să îi ofere (cadou), o parte din produse pe care le comercializează magazinul (detergenți, deodorante etc.), acestea fiind invitate în locuință pentru prezentarea produselor.
La scurt timp, una dintre cele două persoane, profitând de vârsta înaintată și neatenția persoanei vătămate, a sustras o geantă dintr-un dulap (în care se aflau 3.700 de lei și 50 de euro), persoana vătămată constatând furtul abia în dimineaţa zilei de 15.08.2017.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, şi continuă cercetările în vederea identificării suspectelor şi a recuperării prejudiciului.
Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă că fiți precauți când la ușă se prezintă, fără a fi solicitat vreun serviciu, persoane necunoscute care pretind că sunt de la companiile de utilități gaz, curent, primărie, cablu TV, etc.) sau care pretind a fi reprezentanți a unor supermarketuri ce oferă gratuit produse, sau prezintă diverse promoții – nu permiteți accesul lor în locuință, sau dacă totuși o faceți, nu îi lăsați nesupravegheați nici măcar pentru o perioadă scurtă de timp. Dacă aveți suspiciuni în legătură cu persoane străine aflate în scara de bloc anunțați imediat Poliția și alertați vecinii.