Hunedorean pe podiumul Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică
La Guimaraes, în Portugalia, se desfășorară, în aceste zile, Campionatele Mondiale (CM) de gimnastică aerobică, atât la juniori, cât și la seniori. La CM pentru juniori a evoluat și petroșăneanul Daniel Țavoc, la categoria a doua de vârstă, care a reușit două bune performanțe, cucerind tot atîtea medalii de bronz, la triplu, alături de David Gavrilovici și Sarmiza Niculescu, și la grup, împreună cu Sarmiza Niculescu, Ebru Gheneghez, Miruna Iordache, Ioana Calenici, în vreme ce la individual a fost al șaptelea. În întrecerea juniorilor, România a cucerit, în total, șase medalii, iar astăzi începe CM de seniori, unde vor fi prezenți, în echipamentul tricolor, mai mulți sportivi din județul Hunedoara, de la care se așteaptă clasări pe podium.