Peste 600 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen, găsite de poliţiştii români şi străini în șase zile

Peste 600 de persoane care făceau obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen au fost găsite, în perioada 14-20 aprilie, de poliţiştii români şi străini, majoritatea dintre acestea fiind depistate pe teritoriul României.

„În perioada 14-20 aprilie 2023, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 613 persoane, 47 de autovehicule şi 37 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen. Astfel, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 419 persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române”, a anunţat, duminică, Poliţia Română.
În intervalul menţionat, poliţiştii români au pus în aplicare 10 mandate europene de arestare, fiind găsite 87 de persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 199 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 5 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 26 de documente, au fost găsite 43 de autovehicule şi 4 plăcuţe de înmatriculare care erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, 194 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Dintre acestea, 20 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 14 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 24 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 12 erau semnalate dispărute de autorităţile române.
Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 4 autovehicule şi 11 documente căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *