Peste 600 de infracţiuni, în ultimele 24 de ore; poliţiştii au dat aproximativ 7.700 de amenzi
Peste 7.700 de amenzi în valoare de aproape 3,22 de milioane de lei au fost date de poliţişti în ultimele 24 de ore. De asemenea, au fost constatate peste 600 de infracţiuni.
Potrivit Poliţiei Române, în ultimele 24 de ore peste 7.800 de poliţişti au acţionat la nivel naţional, au fost organizate 275 de acţiuni şi s-a intervenit la 3.184 de evenimente, dintre care 2.736 au fost sesizate prin 112.
În urma intervenţiilor, au fost constatate 646 de infracţiuni, iar 152 de persoane au fost prinse în flagrant delict. De asemenea, au fost depistate şase persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 32 de măsuri preventive.
Totodată, poliţiştii au dat 7.777 de amenzi în valoare de aproape 3.223.000 de lei.
La rândul lor, poliţiştii rutieri au constatat 138 de infracţiuni la regimul rutier, au fost reţinute 533 de permise de conducere şi au fost retrase 155 de certificate de înmatriculare.
news.ro