Peste 600 de deveni, îndreptățiți să primească produse de igienă de la UE, sunt așteptați la Cantina socială

Primele pachete cu produse de igienă, finanțate de Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), au fost ridicate, luni, 2 august 2021, începând cu ora 9:00, de persoane care beneficiază de ajutor social și alocație pentru susținerea familiei.

Produsele de igienă (tranșa a patra) se distribuie la „Cantina socială” din Deva (str. Titu Maiorescu, nr. 24), de luni până joi, între orele 9:00-15:00.

Distribuția produselor se face astfel:

– pe listele inițiale, produsele de igienă sunt distribuite devenilor care beneficiază de ajutor social și alocație pentru susținerea familiei – în perioada 2-12 august 2021

– pe listele suplimentare, produsele de igienă vor fi distribuite persoanelor cu dizabilități (gradele grav și accentuat), cu domiciliul în municipiul Deva – după data de 16 august 2021

 

La ridicarea produselor, beneficiarii au obligația să prezinte actul de identitate (original și copie) și copie după certificatul de încadrare în grad de handicap (dacă este cazul).

Fiecare persoană îndreptățită să primească produse de igienă în cadrul POAD beneficiază de un pachet care conține:

– 5 periuțe de dinți

– 4 tuburi de pastă de dinți (de 75 ml)

– șampon pentru copii (800 ml)

– șampon pentru adulți (500 ml)

– săpun lichid (500 ml)

– detergent granule pentru rufe colorate (900 g)

– detergent granule pentru rufe albe (1.800 g)

Peste 200 de persoane din municipiul Deva beneficiază de ajutor social (venit minim garantat) și alocație pentru susținerea familiei.

 

Direcției de Asistență Socială Deva i-au fost alocate 621 de pachete cu produse de igienă, din tranșa a patra, care vor fi distribuite către beneficiarii finali.

 

Informații suplimentare privind distribuirea produselor de igienă în cadrul POAD se pot obține la telefon 0755.878.599 (Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *