Peste 40 de cetăţeni din Afganistan și Pakistan, ascunşi în opt automarfare, depistați de poliţiştii de frontieră arădeni
În ultimele 24 de ore, în urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră arădeni, au fost depistați 42 de cetăţeni din Afganistan, respectiv Pakistan, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în opt automarfare conduse de şoferi români, turci şi cehi.
În data de 20.01.2021, în jurul orei 08.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Nădlac – Nagylak au efectuat controlul amănunţit asupra a două ansambluri rutiere, conduse de un cetăţean român, respectiv un cetățean turc. Cu ocazia efectuării controlului de către polițiștii de frontieră români în cooperare cu partea maghiară au fost descoperiți, ascunși în interiorul compartimentelor de marfă, paisprezece cetăţeni străini.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 48 de ani, solicitanți de azil în România.
Şi polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărşand au efectuat controlul amănunțit asupra a trei automarfare conduse de doi cetăţeni români, respectiv un cetățean ceh.
Cei trei şoferi transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, anvelope auto și hârtie pe ruta România – Franţa, precum și piese auto pe ruta România –Ungaria. În urma verificărilor, în interiorul compartimentelor de marfă au fost descoperiţi ascunşi treisprezece cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 si 33 de ani, toți fiind solicitanţi de azil în România.
Acțiuni similare s-au derulat şi la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, unde poliţiştii de frontieră au depistat, în ultimele 24 de ore, cincisprezece persoane ascunse în trei automarfare, conduse de doi cetățeni turci, respectiv un cetățean român.
Cu ocazia verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt din Afganistan, respectiv Pakistan, având vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani, de asemenea solicitanți de azil în țara noastră.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.