Peste 4.500 de poliţişti de frontieră vor fi la datorie, zilnic, în perioada Sărbătorilor Pascale

Având în vederea că ne aflăm în perioada Sărbătorilor Pascale, precum şi într-o situaţie specială în contextul eforturilor susţinute pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu Covid-19, la nivelul Poliției de Frontieră Române se menţin măsurile dispuse pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat.  

În acest sens, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră, au fost luate următoarele măsuri:

  • peste 4.500 de poliţişti de frontieră care desfăşoară zilnic, la nivelul întregii ţări, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat;
  • asigurarea unei supravegheri sporite a frontierei de stat, prin aplicarea măsurilor legale pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere;
  • echipaje comune formate din polițiști de frontieră, jandarmi şi poliţişti, care desfăşoară acţiuni pentru asigurarea segmentului de ordine şi siguranţă publică.

În vederea utilizării eficiente a personalului şi echipamentelor existente la nivelul structurilor de sănătate şi ordine publică necesare derulării procedurilor specifice în contextul prevenirii răspândirii SARS-COV-2, se menţine măsura închiderii temporare, totale sau partiale, a traficului prin cele 27 de puncte de trecere a frontierei cu statele vecine, astfel încât resursele rămân canalizate pe punctele de frontieră cele mai tranzitate.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional de persoane si mărfuri se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În prezent, prin punctele de frontieră se constată o scădere semnificativă a tranzitului de persoane și turisme, de până la 90% față perioada similară a anului trecut, dar în acelaşi timp se menține relativ constant tranzitul mijloacelor de transport marfă.

Pentru fluidizarea traficului prin punctele de trecere a frontierei de la frontiera comună cu Ungaria, începând cu data de 2 aprilie s-a realizat separarea tranzitului de marfă, față de cel de persoane, fapt care a condus la reducerea semnificativă a timpului de așteptare la intrarea, respectiv ieșirea din țară. Prin această măsură, prin Punctul de trecere a Frontierei Nădlac 2 (autostradă) se derulează doar tranzitul de marfă, iar prin PTF Nădlac doar pentru autoturisme şi persoane.

De asemenea, la graniţa cu Ungaria, autorităţile din cele două state au decis să se permită doar deplasarea lucrătorilor transfrontalieri având cetățenia română sau ungară, prin punctele de trecere a frontierei Cenad, Nădlac, Turnu, Vărșand, Salonta, Borș, Săcuieni, Urziceni și Petea, conform Ordonanței Militare nr. 8 din 09.04.2020.

Prin lucrător transfrontalier se înțelege persoana care face dovada că locuiește și lucrează într-o rază de 30 km de o parte sau de alta a frontierei de stat româno-ungare, calculată de la cel mai apropiat punct de trecere a frontierei deschis traficului de persoane, și care se reîntoarce la locuință cel puțin o dată pe săptămână.

În continuare, în aplicarea art. 5 din Ordonanţa Militară nr. 3/24.03.2020, în punctele de trecere a frontierei se fac verificări pentru toate persoanele care se prezintă la intrarea în România, având ca zonă de plecare sau tranzit ţări din zonele roşii şi galbene (https://www.cnscbt.ro/index.php/liste-zone-afectate-covid-19/1620-lista-zone-02-04-2020/file). Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare, ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităților și stabilirea măsurilor dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare  sau  pentru  autoizolare.

Poliţiştii de frontieră care se vor afla la datorie în această perioadă vor depune toate eforturile şi vor acţiona cu responsabilitate pentru asigurarea unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de calatori, cu implicarea tuturor forţelor de cooperare, inclusiv a autorităţilor de frontieră din statele vecine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *