Peste 4.400 de apeluri la 112 care indicau prezenţa unui urs, doar în acest an
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat, joi, că în acest an fost peste 4.400 de apeluri la 112 care indicau prezenţa unui urs, în timp ce acum cinci ani au fost înregistrate aproximativ 260 de asemenea apeluri.
Ministrul Mediului a fost prezent joi, la lansarea proiectului „Implementarea Planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România”.
El a afirmat cu acest prilej că trebuie luate măsuri pentru gestionarea situaţiei de urşi din ţara noastră.
„Ieri am primit de la STS ultimele cifre. În 2021 suntem la peste 4.400 de apeluri 112 pe atacuri de urs sau prezenţă de urs în localităţi sau în afara localităţii în comparaţie acum cinci ani vorbeam de 263 dacă nu mă înşeală memoria de apeluri 112 generate de prezenţa ursului în localităţi. Evoluţia acestui fenomen arată o agravare a situaţiei. Lucrurile au luat amploare şi trebuie să avem curajul să luăm măsuri, să intrăm în subiect şi să oferim soluţii, nu doar în intravilan, ci pe ansamblul pentru a gestiona această populaţie de urşi bruni în România”, a afirmat ministrul Mediului.
El a menţionat că ultima estimare a populaţiei de urşi din România a fost în urmă cu cinci ani.
„Ştim sau nu ştim câţi urşi sunt în ţară? Lumea vorbeşte despre diverse cifre, despre diverse evaluări, despre diverse estimări. Acel stop cadru care s-a făcut în 2016 ultima dată ne arată o populaţie care se situeaza undeva între 6-7000. Cu siguranţă aceste cifre sunt estimative, dar sunt ultimele care sunt raportate şi către Comisia Europeană. De atunci nu s-a mai întâmplat mare lucru în ceea ce priveşte estimarea populaţiei, de aceea proiectul este extrem de important. Vine cu o soluţie nouă şi cu finanţare pentru a face o estimare fără precedent populaţiei de urs brun”, a declarat ministrul Mediului.
news.ro