Peste 350 de suspiciuni de gripă, înregistrate în ultima săptămână

Medicii din întreaga ţară au raportat peste 350 de suspiciuni de gripă în ultima săptămână, faţă de 91 câte au fost anul trecut în perioada similară. Numărul cazurilor confirmate a ajuns la 1.724, cu 31 mai multe decât în săptămâna precedentă.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat că, în ultima săptămână, numărul infecţiilor respiratorii raportate de medicii din întreaga ţară a scăzut cu peste 42 la sută faţă de săptămâna precedentă, fiind înregistrate 45.015 cazuri.

”Aceaste scăderi se datorează, în principal, subraportarilor din perioada sărbatorilor de Paşte”, au precizat reprezentanţii CNSCBT.

Potrivit acestora, s-au înregistrat 353 de suspiciuni de gripă, adică persoane care prezentau simptome specifice, dar pentru care existenţa virusului nu a fost confirmată prin analize de laborator. Anul trecut în perioada similară, medicii înregistrau 91 de suspiciuni de îmbolnăvire.

”Activitatea gripală a evoluat cu intensitate scăzută, înregistrându-se doar cazuri sporadice în unele judeţe”, au mai anunţat reprezentanţii CNSCBT.

Potrivit statisticilor, în sezonul 2017 – 2018, numărul cazurilor de gripă confirmate prin analize de laborator este de 1.724, cu 31 mai multe decât la ultima raportare săptămânală.

Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 123.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *