Peste 21.000 de hectare sunt incluse până în prezent în catalogul pădurilor virgine şi cvasivirgine
Ministerul Apelor şi Pădurilor anunţă că o suprafaţă de aproape 6.000 de hectare de păduri virgine şi peste 15.000 de hectare de păduri cvasivirgine a fost inclusă până în prezent în catalogul specializat publicat pe site-ul instituţiei, alte 4.000 de hectare fiind deja avizate în acest sens. Pe toate aceste suprafeţe, lucrările silvice sunt oprite, iar 44.000 de hectare de pădure beneficiază deja de un regim de protecţie strictă, afirmă reprezentanţii ministerului.
Catalogul pădurilor virgine şi cvasivirgine din România, publicat pe site-ul Ministerului Apelor şi Pădurilor, are înscrisă, la data de 24 octombrie, o suprafaţă de 5.898,92 de hectare de păduri virgine şi 15.192,6 hectare de păduri cvasivirgine, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Ministerul Apelor şi Pădurilor.
În ultimii doi ani, au fost introduse în catalog 3.330 de hectare de păduri virgine şi 4.867 de hectare de păduri cvasivirgine, iar în următoarele luni această suprafaţă, conform estimărilor făcute de amenajamentele silvice şi de studiile de identificare, va creşte cu circa 4.000 de hectare.
Prima ediţie a Catalogului, din decembrie 2016, cuprindea o suprafaţă totală de 2.569 de hectare de păduri virgine şi 10.325 de hectare de păduri cvasivirgine.
„Conservarea pădurilor virgine şi cvasivirgine din România reprezintă o prioritate pentru Ministerul Apelor şi Pădurilor. În acest sens, la nivelul autorităţii de stat s-au făcut paşi importanţi în vederea finalizării procesului de identificare şi cartare a pădurilor virgine/cvasivirgine din România precum şi în direcţia includerii pădurilor calificate în Catalogul Naţional. Înţelegând importanţa finalizării procesului de identificare a pădurilor virgine şi cavsivirgine din România, Ministerul Apelor şi Pădurilor lucrează la finalizarea caietului de sarcini pentru contractarea unor lucrări de identificare a altor suprafeţe de păduri, forma finală a acestuia fiind dezbătută în cadrul unui grup de lucru în care vor fi invitaţi să participe specialişti relevanţi în problematica pădurilor virgine. Suma alocată, în cuantum de peste 2,5 milioane de lei, provine din Fondul de mediu şi este aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 945/2016”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, Ministerul Apelor şi Pădurilor şi-a exprimat public intenţia de a fi într-un parteneriat permanent, pe această temă, cu societatea civilă. În acest sens, a fost semnat un parteneriat cu WWF DCP România, prin care ministerul şi-a asumat o serie de măsuri legate de finalizarea procesului de identificare a tuturor pădurilor virgine şi cvasivirgine din România.
Astfel, pentru prima dată, ministerul a creat posibilitatea prezentării publicului şi în format geografic, a situaţiei pădurilor virgine incluse în catalogul naţional. Distribuţia acestor păduri va putea fi urmărită de cei interesaţi pe site-ul Ministerului Apelor şi Pădurilor.
Forma prezentată este un prim draft care va fi actualizat periodic, luând în calcul şi noile suprafeţe care vor fi incluse în catalogul naţional.
Tot în cadrul protocolului, au avut loc consultări publice la nivelul gărzilor forestiere, în vederea analizării situaţiei pădurilor virgine din fiecare zonă, la care au fost invitaţi să participe toţi cei interesaţi (administratori de păduri şi arii protejate, autorităţi, ONG-uri, reprezentanţi a instituţiilor de învăţământ). La consultări au participat peste 80 de factori interesaţi, datele obţinute fiind centralizate în vederea protejării acestor păduri în procesul de avizare a lucrărilor de exploatare. Astfel, se asigură un regim de protecţie pentru aceste păduri până la finalizarea studiilor de fundamentare necesare introducerii lor în Catalogul Naţional.
Până în prezent, în catalogul naţional sunt introduse peste 21.000 de hectare de pădure, pe lângă acestea, alte 17.000 de hectare de pădure (care nu sunt incluse încă în catalogul naţional) fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Peste 4.000 de hectare de păduri sunt deja avizate în amenajamentele silvice şi vor fi incluse, în curând, în Catalogul Naţional. În baza consultărilor publice finalizate, alte 23.000 de hectare sunt în diferite faze de avizare la autorităţile din teritoriu.
În toate aceste suprafeţe, lucrările silvice sunt oprite, iar 44.000 de hectare de pădure beneficiază deja de un regim de protecţie strictă.
România are o tradiţie în ceea ce priveşte grija faţă de pădurile naturale în care omul nu a intervenit. În anul 1906, în Bucovina, au început demersurile pentru constituirea Rezervaţiei Codrul Secular Slătioara, pe o suprafaţă de 671,11 hectare, ca fiind o „pădure neatinsă de topor”. Astăzi, Codrii Seculari de la Slătioara sunt înscrişi în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, urmând a fi introduşi şi în Catalog ca pădure virgină.
Legislaţia din România permite tuturor factorilor interesaţi de pădurile virgine şi cvasivirgine din România să introducă în Catalogul Naţional pădurile identificate de aceştia, în baza elaborării unor studii de fundamentare, în conformitate cu OM 2525/2016. O serie de ONG-uri au introdus deja astfel de păduri în Catalogul Naţional.
news.ro