Peste 200 de unităţi de pe litoral, verificate de inspectorii sanitar veterinari
Peste 200 de unităţi de pe litoral au fost controlate în ultima săptămână de inspectorii sanitar-veterinari, fiind aplicate amenzi în valoarea de 30.000 de lei. Printre neregulile constatate s-au aflat nerespectarea condiţiilor de igienă şi depozitarea alimentelor în spaţii necorespunzătoare.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa, în ultima săptămână medici veterinari din cadrul instituţiei împreună cu inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor delegaţi care activează în Comandamentul Sezon Estival 2018, au desfăşurat activităţi de control în unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare, fiind verificate 208 astfel de unităţi din Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia.
Jumătate din unităţile controlate au fost restaurante, fiind verificate printre altelele şi unităţi de tip fast-food, magazine alimentare, cofetării şi supermarketuri.
“În urma controalelor s-au constatat neconformităţi cu privire la comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar, nerespectarea condiţiilor de igienă în spaţiile de producţie, etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, depozitarea în condiţii necorespunzătoare ale acestora”, a precizat sursa citată. Din cauza neregulilor au fost aplicate 15 amenzi în valoare de 30.000 de lei.
Totodată, ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor.
Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.
news.ro