Peste 200 de cadre didactice și personal administrativ de la Universitatea din Petroșani vor să se vaccineze anti-COVID
Peste 200 de cadre didactice și personal administrativ de la Universitatea din Petroșani vor să se vaccineze anti-COVID.
Sunt 229 de persoane din cele 300 care și-au manifestat dorința de a se vaccina împotriva noului coronavirus. Peste 100 de persoane dintre acestea și-au făcut deja programare pentru a se vaccina.
„Eu, personal, doresc să mă vaccinez, din mai multe motive. Pentru că nu am avut această boală, dar și în ideea de a fi sigur că nu răspândes. În plus, s-ar putea ca obligațiile profesionale să îmi impună să circul în țară și în străinătate și vaccinul este o garanție în plus că mă imunizez”, a spus prof univ dr ing Sorin Radu, rectorul Universității Petroșani.
Problema pe care au întâmpinat-o cei care și-au făcut programare este legată de disponibilitatea vaccinurilor. O parte au optat să meargă la Târgu Jiu pentru a se vaccina pentru că doar acolo mai erau seruri disponibile.
Colaborator