Peste 150 de autovehicule aflate în atenţia autorităţilor din ţară şi din străinătate, descoperite la frontieră în 11 luni ale anului 2020
În primele unsprezece luni ale anului 2020, în urma misiunilor desfăşurate în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră au descoperit 156 de autovehicule semnalate furate sau căutate de autorităţi (122 autoturisme, 19 microbuze, 10 automarfare, 2 motociclete şi 3 remorci).
Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, la P.T.F. Petea (judeţul Satu Mare), P.T.F. Nădlac II (judeţul Arad) şi P.T.F. Borş (judeţul Bihor). Cazuri semnificative s-au înregistrat şi la frontiera cu R. Moldova, în P.T.F. Albiţa şi P.T.F. Sculeni, precum şi la graniţa cu Bulgaria.
De asemenea, în perioada de referinţă au fost constatate 172 de infracţiuni, persoanele implicate fiind atât cetăţeni români, cât şi bulgari, ucraineni, englezi, italieni, moldoveni, turci, unguri, polonezi, norvegieni şi alţii.
În toate situaţiile, conform legislaţiei, pe numele celor implicaţi au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate la sediile structurilor teritoriale ale Politiei de Frontieră, până la finalizarea cauzei.
În urma analizei din acest an, s-a constatat că principalele ţări de unde proveneau autovehicule aflate în atenţia autorităţilor, care au fost depistate la frontierele României, sunt Germania, Italia, Marea Britanie, dar şi România, majoritatea maşinilor depistate fiind din categoria autoturismelor de lux şi din clasa de mijloc.
În cele mai multe cazuri, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar „cumpărători de bună credinţă”. Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani pentru a transporta maşinile în România şi, la fel, nu cunoşteau că acestea se află în atenţia autorităţilor.
Pentru identificarea şi indisponibilizarea autoturismelor reclamate ca fiind furate în străinătate, sub supravegherea directă a unităţilor de parchet competente, poliţiştii de frontieră au colaborat cu structurile similare din statele membre UE, realizând un schimb operativ de date şi informaţii, prin intermediul Punctelor şi Centrelor de Contact de la frontieră.
Dintre cazurile semnificative înregistrate de la începutul anului până în prezent, le reamintim pe următoarele:
Autoturism în valoare de 35.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia, descoperit la P.T.F. Turnu Măgurele
În data de 18.01.2020, în jurul orei 14.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele s-a prezentat, pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetăţeanul bulgar H.A., în vârstă de 45 de ani, la volanul unui autoturism marca Alfa Romeo Stelvio, fabricat în anul 2017.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia în data de 13.07.2019.
Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul de la un cetățean italian și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.
Drept urmare, autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 35.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu Măgurele.
Autoturism în valoare de aproximativ 50.000 de euro, căutat de autorităţile din Belgia, descoperit la P.T.F. Giurgiu
În data de 15.01.2020, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, un cetăţean grec, în vârstă de 40 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes, fabricat în anul 2018.
Cu ocazia verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Belgia, la data de 15.01.2020.
Faţă de cele constatate, cetăţeanul grec a declarat că a achiziționat autoturismul din Grecia și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.
Autoturismul în cauză, în valoare de 50.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Giurgiu până la finalizarea cercetărilor.
Autoturism TESLA căutat de autorităţile din Norvegia, descoperit în Iaşi
În data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 09.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi – I.T.P.F. Iași au observat, pe raza municipiului Iaşi, un autoturism marca TESLA, condus de un cetățean român, în vârstă de 40 de ani, cu numere de înmatriculare norvegiene.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că autoturismul figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Norvegia, în luna octombrie a anului trecut.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul aparţine unui prieten şi nu știa că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.
În cauză, mașina în valoare de aproximativ 286.800 de lei a fost indisponibilizată la sediul instituției.
Autoturism marca Range Rover în valoare de aproximativ 40.000 euro, căutat de autorităţile din Italia, descoperit la SPF Vişeul de Sus
În data de 14 februarie a.c., în jurul orei 07.30, a fost identificat și oprit în trafic pentru control, pe raza localității Vişeul de Sus, un autoturism marca Range Rover, înmatriculat în Italia, condus de cetăţeanul român D.T., în vârstă de 38 de ani.
Cu ocazia controlului efectuat, şoferul nu a putut prezenta documentele autoturismului, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări în bazele de date, ocazie cu care au constatat că maşina figurează ca fiind bun pentru confiscare, alerta emisă de autorităţile din Italia la începutul lunii februarie a.c. Autoturismul, în valoare de aproximativ 40.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul sectorului.
Autoturism de lux căutat de autorităţile din Norvegia, descoperit de poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Borș
În data de 11.03.2020, în jurul orei 10.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român M.M., în vârstă de 46 de ani, conducând autoturismul marca BMW model 530E, înmatriculat în Norvegia, an de fabricaţie 2019.
În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că autoturismul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Norvegia în aceeaşi zi.
Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că are calitatea de șofer, fiind prieten al proprietarului mijlocului de transport și nu avea cunoştinţă despre faptul că maşina este căutată de autorităţi.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 70.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul I.T.P.F. Oradea.
Autoturism în valoare de 43.000 de euro, căutat de autoritățile din Germania, descoperit la P.T.F. Sculeni
În data de 29 august a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, G.P., în vârstă de 33 ani, conducând un autoturism marca BMW X1, an de fabricaţie 2020, înmatriculat în Germania. Bărbatul era însoţit de fiica sa minoră, cetăţean R. Moldova.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a maşinii, colegii noștri au efectuat verificări în urma cărora au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de Germania în aceeași zi în care bărbatul s-a prezentat la control.
Ca urmare a extinderii verificărilor, a reieșit faptul că bărbatul a închiriat autovehiculul de la o firmă de profil din Germania, însă închirierea expirase.
Totodată, în timpul controlului vamal, bărbatul a afirmat că deţine, în rucsacul fiicei sale, un pistol cu gaze marca Walther, calibru 9 mm, precum şi o cutie cu 10 cartuşe cu încărcătură iritantă cu piper, acelaşi calibru.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a închiriat mașina pentru a merge în vizită la părinți, iar referitor la pistol și muniție nu ştia că este obligat să le declare.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 43.000 de euro, a fost indisponibilizat.
Mercedes în valoare de 87.000 euro, căutat de autoritățile din Polonia, descoperit în P.T.F. Siret
În data de 15 august a.c., în jurul orei 21.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean polonez, în vârstă de 49 de ani.
Acesta conducea un autoturism marca Mercedes Benz, an fabricaţie 2018, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Poloniei.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare în cadrul unei proceduri judiciare”, alertă introdusă de autoritățile din Polonia, în data de 26 iunie 2020.
Autoturismul Mercedes Benz, în valoare de 418.300 de lei (peste 87.000 de euro), a fost indisponibilizat la sediul instituției.
Autoturism de lux declarat furat din Franța, descoperit la frontiera de est, la câteva ore de la semnalarea furtului
În ziua de 08 octombrie a.c., în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, C.G., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 35 de ani, care conducea un autoturism marca Audi Q8, an de fabricație 2019, înmatriculat în Franța.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că mijlocul de transport figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Franța, în aceeaşi zi.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că proprietarul de drept este o firmă de leasing din Franța și că nu avea cunoștință despre faptul că nu are dreptul să părăsească teritoriul U.E. cu maşina.
Autoturismul, în valoare de 380.000 de lei, a fost indisponibilizat.
Autoturism TESLA căutat de autoritățile din Norvegia, descoperit în județul Suceava
În data de 12 noiembrie a.c., polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava – I.T.P.F. Sighetu Marmației, cu sprijinul colegilor de la I.T.P.F. Iași, au declanșat o acțiune pe linia combaterii traficului de autoturisme furate din străinătate.
Astfel, în jurul orei 21.00, la un imobil de pe raza localității Marginea, județul Suceava a fost identificat un autoturism marca TESLA, înmatriculat în Norvegia.
Polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în bazele de date, în urma cărora au constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Norvegia.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 250.000 de lei, a fost transportat și indisponibilizat la sediul instituției.
În toate cazurile, şoferii au fost cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire sau furt, iar la finalizarea cercetărilor au fost dispuse măsurile legale care se impun.