Peste 100 de percheziţii în Bucureşti şi în 36 de judeţe, într-un dosar vizând nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată
Peste 100 de percheziţii au loc joi dimineaţă în Bucureşti şi în 36 de judeţe, într-un dosar de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată, vizată fiind o firmă din Ungaria, care vindea online arme unor persoane fizice de pe teritoriul României, fără respectarea legislaţiei.
”În această dimineaţă, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – IGPR, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 Bucureşti, efectuează 103 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi 36 de judeţe, într-un dosar de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată. Acţiunea vizează creşterea gradului de siguranţă şi scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc, scurte şi lungi, care ar fi fost introduse pe teritoriul României, prin intermediul unor firme de curierat rapid”, anunţă IGPR.
În perioada iulie – noiembrie 2021, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au documentat activitatea infracţională a unei persoane juridice, cu sediul în Ungaria, care, prin intermediul unui site web, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile de procurare, prevăzute de Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor şi al muniţiilor.
Activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar, din depozitul situat pe teritoriul Ungariei, ar fi fost livrate armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat, care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.
În activităţi sunt angrenaţi peste 300 de poliţişti specializaţi în cercetarea infracţiunilor la regimul armelor şi al muniţiilor din cadrul structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase, precum şi criminalişti şi luptători de intervenţie şi acţiuni speciale.
Activităţile se desfăşoară în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea.
news.ro