Persoanele fără venituri plătesc mai puțin contribuția la sănătate

Persoanele fizice care nu obțin venituri, dar doresc să beneficieze de servicii medicale în sistemul sanitar de stat, plătesc mai puțin decât până acum pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate.

Guvernul a modificat recent prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, respectiv a Codului fiscal, modul în care persoanele fără venituri pot să se asigure opțional. Concret, aceste categorii de persoane se pot asigura pentru 12 luni prin achitarea a 10% din echivalentul a șase salarii minime brute.

 

Pentru a putea plăti CASS și a fi asigurate timp de 12 luni în sistemul sanitar public, persoanele fără venituri vor trebui să depună Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. Acest document va înlocui, practic, formularele 604 și 605. Declarația 604 se depune în vederea achitării CASS de către românii fără venituri, iar declarația 605 este o cerere de încetare a plății contribuției.

 

Declarația unică se va depune anual până la 15 martie, dar, prin excepție, pentru anul 2018 se va depune până la 15 iulie. Totuși, termenul de depunere este mai mult orientativ, din moment ce declarația se va putea depune și după depășirea acestuia.

 

 

Biroul de presă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *