Județul Hunedoara: Rata șomajului, în scădere ușoară

La sfârșitul lunii iulie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara erau înregistrați 5.804 șomeri (din care 3.104 femei), rata șomajului fiind de 3,73 %.

 

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,88 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,15 pp.

Din totalul de 5.804 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 1.884 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.920 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.088  șomeri provin din mediul rural și 3.716  sunt din mediul urban.

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara  28 %, urmat de cei cu studii liceale 27 %, iar 20 % sunt șomeri fără studii și cu nivel de studii primare. Șomerii care au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii reprezintă 15% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 8 %, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 282 persoane foarte greu ocupabile, 1.515 greu ocupabile, 3.662 mediu ocupabile, iar 345 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Hunedoara sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Hunedoara la adresa www.anofm.ro.

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *