Persoanele care au lucrat în industria de producţie de energie vor putea beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, decizional, proiectul de lege pentru completarea unui alineat şi modificarea unui articol din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Astfel, angajaţii care au lucrat cel puţin 25 de ani în industria de producţie de energie termică şi electrică vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare. Legea merge la promulgare.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010, în sensul introducerii unor noi activităţi din domeniul producţiei energiei electrice şi termice, în categoria celor care se desfăşoară în condiţii de muncă speciale, precum şi instituirea unei noi excepţii de la prevederile art.55 alin.(1) lit.b) din lege, stabilindu-se astfel condiţiile de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat aceste activităţi.

Prin urmare, iniţiativa legislativă prevede introducerea unor noi activităţi din domeniul producţiei energiei electrice şi termice, în categoria celor care se desfăşoară în condiţii de muncă speciale, precum şi instituirea unei noi excepţii prin care sunt stabilite astfel condiţiile de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat aceste activităţi.
Astfel, vor fi considerate locuri de muncă în condiţii speciale şi „activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui”, arată sursa citată.
„Persoanele care au desfăşurat aceste activităţi vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi”, mai indică proiectul de lege.
Prevederile intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial. Votul Camerei a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.
news.ro
viewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *