Peste 650 de persoane date în urmărire au fost depistate, în ultima săptămână, de poliţiştii români şi de cei din ţările aflate în Schengen / În România au fost localizate 476 de persoane căutate
Peste 650 de persoane date în urmărire au fost depistate, în ultima săptămână, de poliţiştii români şi de cei din ţările aflate în Schengen, iar 476 de persoane căutate au fost localizate în România.
Poliţia Română, a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că în perioada 24 februarie – 2 martie 2023, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 651 de persoane, 57 de autovehicule şi 46 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
„Astfel, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 476 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Poliţiştii români au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare, fiind depistate 104 persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 215 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 9 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen”, se arată în comunicat.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 40 de documente şi au fost găsite 53 de autovehicule şi o plăcuţă de înmatriculare, ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, 175 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Dintre acestea, 18 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 18 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 13 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 9 erau semnalate dispărute de autorităţile române.
Poliţia Română a mai transmis, printr-un alt comunicat că anul trecut măsura dării în urmărire naţională a fost dispusă pentru 3.394 de persoane cu mandate, din care 2.553 cu mandat de executarea a pedepsei cu închisoarea, 388 cu mandat de arestare preventivă, 113 cu sentinţe penale, 280 de persoane urmărite internaţional de alte state în baza mandatelor europene de arestare, 9 urmăriţi prin Interpol şi 51 de evadaţi.
„În aceeaşi perioadă a fost dispusă revocarea urmăririi pentru 3.463 de persoane, din care 2.624 de persoane faţă de care erau emise mandat de executarea a pedepsei cu închisoarea, 347 de persoane căutate pentru arestare preventivă, 120 de persoane cu sentinţe penale, 309 persoane urmărite de alte state în baza mandatelor europene de arestare, 11 urmăriţi prin Interpol şi 52 de evadaţi.
Activitatea de urmărire în plan extern s-a concretizat în solicitarea de punere în urmărire internaţională a 1.531 persoane (1.357 cu mandat de executarea a pedepsei cu închisoarea, 144 cu mandat de arestare preventivă şi 30 cu sentinţe penale), iar în urma activităţilor desfăşurate şi a informaţiilor obţinute şi transmise prin canalele de cooperare, s-a realizat arestarea a 844 de persoane şi localizarea altor 272 din totalul acestor persoane”, a anunţat Poliţia Română.
De asemenea, anul trecut, au fost revocate din urmărire internaţională, după finalizarea extrădării, 759 de persoane urmărite internaţional de către autorităţile române.
Poliţia Română a menţionat că în 2022, au fost înregistrate 13.511 dispariţii, dintre care 4.821 de majori şi 8.690 de minori.
De asemenea, au fost revocate 13.395 de dispariţii, dintre care 4.791 de majori şi 8.604 minori.
„Cele mai multe cazuri de dispariţii (aproximativ 95% din totalul sesizărilor primite în fiecare an) se referă, de fapt, la plecările voluntare de la domiciliu sau din centrele de ocrotire, urmate de găsirea în termen scurt sau reîntoarcerea minorilor declaraţi dispăruţi, fără implicaţii majore de risc victimal sau infracţional. Peste 33% din sesizările înregistrate vizează minori care pleacă de regulă în mod repetat din centrele de ocrotire”, a mai precizat sursa citată.