Pericol pe șosele! Rupți de beți și fără permis
În data de 27.03.2019, în jurul orei 13:50, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hațeg au depistat pe DC 86, pe raza localității Sarmizegetusa, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Sarmizegetusa, care conducea un tractor neînmatriculat/neînregistrat. Bărbatul avea o concentraţie de 1,29 mg/l, alcool pur în aerul expirat și nu a poseda permis de conducere.
În data de 28.03.2019, în jurul orei 03:15, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe strada Pădurii, din Hunedoara. Bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea probelor biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.
În data de 27.03.2019, în jurul orei 22:25, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană aflată în stare de ebrietate a condus un autoturism pe raza satului Pricaz, a tamponat un autoturism parcat și intenționează să plece de la fața locului.
Patrula de poliție care s-a deplasat în cel mai scurt timp la fața locului, a identificat un tânăr de 28 de ani, din Orăştie, iar în urma verificărilor efectuate, agenţii de poliţie au stabilit faptul că respectivul a condus autoturismul implicat în evenimentul rutier pe un drum public din satul Pricaz, iar la un moment dat a acroșat un alt autoturism, parcat pe partea dreaptă a direcției sale de mers.
Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,09 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma efectuării de verificări în baza de date, poliţiştii au stabilit că respectivul nu posedă permis de conducere.