Percheziții domiciliare efectuate de polițiștii, în cadrul unor dosare penale de privesc infracțiuni la regimul armelor și munițiilor
La data de 06 septembrie 2024, polițiștii Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara, împreună cu un specialist criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza orașului Cugir și unei localități aparținătoare.
Activitățile procedurale se circumscriu unui dosar penal aflat în instrumentarea polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara, bănuit de comiterea faptelor investigate fiind un bărbat de 50 de ani, din județul Alba.
În urma activităților desfășurate, la cele două adrese au fost identificate ca fiind deținute fără drept și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor 119 proiectile metalice cu vârf ascuțit, 72 de capse de inițiere, un dispozitiv improvizat metalic cu percutor și resort, 11 tuburi de cartușe și două cutii/încărcătoare eferente unei mitraliere de asalt.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uzul de armă fără drept, nerespectarea regimului materiilor explozive și orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
La data de 06 septembrie 2024, polițiștii Poliției Municipiului Brad au efectuat o percheziție la domiciliul unui tânăr de 26 de ani, din comuna Almaș, județul Arad.
În cursul acestei activități, polițiștii au găsit, ca fiind deținute fără drept, 9 butelii de CO2, 8 tuburi de cartuș (dintre care 4 percutate și 4 nepercutate), 3 cutii de capse, un recipient de plastic care conține bile de culoare albă, un pistol tip airsoft, 7 petarde din categoria F4, o arbaletă cu 3 săgeți, un arc și 15 săgeți, o pușcă fără serie, cu aer comprimat, un recipient din plastic care conținea bile rotunjite, din plumb și un recipient din plastic care conținea mai multe săgeți pentru arc și arbaletă.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au luat, față de tânăr, măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.
IPJ Hunedoara