Percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar penal vizând comiterea unor infracţiuni de contrabandă

În data de 12.08.2019, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul  luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale, au efectuat două percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane din municipiul Hunedoara, în cadrul unui dosar penal vizând comiterea unor infracţiuni de contrabandă.

În urma activităţilor întreprinse, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării, de la cele două adrese, 839 de pachete de ţigări de diferite mărci, care nu aveau aplicat timbrul fiscal prevăzut de legislaţia în vigoare. Prejudiciul estimat de activitatea infracţională a celor în cauză este de peste 8.000 de lei.

Poliţiştii au stabilit că țigaretele, provenind din spaţiul extra-comunitar, erau comercializate pe piaţa neagră, pe raza municipiul Hunedoara.

Cele două persoane au fost conduse la sediul I.P.J. Hunedoara pentru audieri şi luarea măsurilor legale, cercetările continuând sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, n vederea documentării întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

În urma probatoriului administrat, unul dintre cei doi hunedoreni, un bărbat în vârstă de 57 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *