Mai multe arme și muniție au fost găsite, în urma unor percheziții domiciliare pe raza a mai multor localități hunedorene
În urma unor percheziții domiciliare, la nivel național, pentru deținere ilegală de arme și muniție, polițiștii hunedoreni au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, pe raza localităților Hunedoara, Simeria, Crișcior, Petroșani și Petrila.
„La data de 28 iunie 2023, polițistii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, cu sprijinul polițiilor Simeria, Hunedoara, Petrila, Petroșani și ai Secției de Poliție Rurală Crișcior, au pus in executare un număr de 5 mandate de percheziție domiciliară emise de instanțele competente în cadrul dosarelor penale instrumentate la nivelul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara, pe raza localităților Hunedoara, Simeria, Criscior, Petroșani și Petrila, ocazie cu care au fost identificate și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor de la locațiile percheziționate, un număr de 6 arme neletale supuse autorizării tip pistoale cu aer comprimat și muniție aferentă.
Activitățile privind perchezițiile efectuate se circumscriu celor desfășurate la nivel național, având ca obiect identificarea și scoaterea din circuitul civil al armelor neletale supuse autorizării ce au fost achiziționate fără drept de persoane fizice neautorizate de pe anumite site-uri de vânzări arme online din Polonia, prin intermediul unei platforme de comerț electronic din România”, potrivit unui comunicat transmis de IPJ Hunedoara.