Zeci de mii de puieţi superbi îşi caută stăpân. Pepiniera Simeria se desfiinţează

Pâlcuri de arbori străjuie drumul până în zare. Sunt arbori micuţi care îşi zoresc nasurile din pământ, tise mândre cu cetină de smarald, molizii arginti ai Crăciunului sau tuia înfoiate precum nişte doamne cu crinolină.

Un recital de culori care te trece prin întreg penajul pădurii se expune în nuanţe şi forme avântate, calme sau zburlite. În grădiniţa horticolă de la Simeria, sunt zeci de mii de puieţi care îşi caută în grabă un stăpân.

Încă de la intrarea în Pepiniera Simeria eşti întâmpinat cum se cuvine. Câteva exemplare superbe de Arbore de gumă – Liquidambar styraciflua – cu frunze cât palma verzi, galbene şi roşii stau de strajă lângă porţi. Un pas mai încolo, Paulownia adăposteşte ciorchinii cu seminţe sub frunze cât urechile de elefant. Cât e locul de frumos, atât sunt veştile de triste.

„Terenul pepinierei a fost retrocedat şi va fi pus în posesie către vechii proprietari. Noi nu pierdem doar 2,7 hectare de teren! Pierdem numeroase amintiri, ani de experienţă, un proces tehnologic care a fost rafinat de zecio de generaţii de ingineri silvici şi de horticultori care au lucrat în această staţiune”, spune Daniel Pitar, şeful secţiei Simeria a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură (INCDS) „Marin Drăcea”

.

Sunt aproximativ 70 de mii de fire de arbuşti şi arbori decorativi, cu vârste cuprinse între unul şi 15 ani, foarte multe specii, multe varietăţi în culori şi porturi diverse. „În pepinieră sunt numeroase specii ornamentale care sunt utilizate în amenajarea parcurilor şi grădinilor”, explică Daniel Pitar de lângă un Juniperus Squamata Meyeri, un arbust de culoare albăstruie cu  crengile răsfirate asimetric, care creşte până la trei metri.

Alături are nişte tuia occidentalis globosa, un conifer verde deschis, care creşte încet şi … rotund. Îşi păstrează forma globulară chiar dacă nu e tuns special pentru această ţinută. Creşte până la 1,2 metri şi are nevoie de 10 ani să atingă maturitatea. Daniel Pitar păşeşte printr-un lot disciplinat de exemplare de Tuia Smaragd, o varietate cu formă conică, cu o siluetă elegantă oferită de ramurile verticale dense cu cetină fină, verde deschis, proaspăt.

Este o varietate de Thuja occidentalis tare bine cerută pe piaţă: „Este foarte îndrăgită de toţi peisagiştii din România şi este, practic, cel mai cerut soi de tuia de la noi. Ceea ce este important de spus referitor la aceste plante este că ele sunt adaptate climei din România şi au fost supuse unui proces de selecţie de 60 de ani. La noi, s-au reţinut în cultură doar speciile care au rezistat la condiţiile climatice din ţară”, explică şeful secţiei Simeria, cel care conduce unul dintre cele mai frumoase parcuri dendrologice din ţară. Dacă Arboretumul Simeria a scăpat de retrocedare, pepiniera de alături nu are această şansă, aşa că personalul se poate trezi oricând cu executorul la poartă. Cu toţii, se străduiesc acum să elibereze terenul ca să salveze frumoasele exemplare.

În altă parte, un pâlc masiv de molizi argintii atrage atenţia. Sunt superbi, maiestuoşi şi gata să vă bucure în sărbătorile de iarnă pentru mulţi, mulţi ani : „În mod normal, se poate împodobi ca şi pom de Crăciun. Poate fi plantat în exterior sau pus în recipiente de dimensiuni mari şi păstrat mai mulţi ani. Cei de la noi, din pepinieră, au vârste de până la 10 ani aşa că poate înfrumuseţa grădina cu siguranţă încă 50 de ani. E în jur de 40 de lei bucata, în condiţiile în care pe piaţă sunt între 400 şi 700 de lei bucata. Sunt de zece ori mai ieftin, chiar mai mult, pentru ca preferăm ca aceste plante să bucure viaţa oamenilor decât să le tăiem şi să le distrugem.”

E clar că odată terenul retrocedat, asta va fi soarta arborilor din pepinieră, oricât ar fi ei de frumoşi. „Sunt foarte supărată că se desfiinţează pepiniera unde sunt brazi şi extraordinar de multe plante care se vând pe nişte preţuri de nimic. E păcat să nu profiţi să le cumperi”, spune Silvia Olari, o localnică care a mers deja să cumpere câteva exemplare şi se gândeşte deja la o campanie de strângere de fonduri pentru a salva toate exemplarele şi la acţiuni de plantare a lor.

Tot în pepiniera de la Simeria se găseşte şi soluţia pentru cei care îşi doresc un peisaj cu arbuşti – coloane, decor asemănător cu cel din vestita Toscana. Cum chiparoşii care străjuiesc peisajul italian nu se pot adapta climei autohtone, alegerea poate fi îndreptată către Juniperus scopulorum „Skyrocket”, unul din coniferele cu cele mai înguste forme: „Este o specie extraordinară, cu un colorit albăstrui, creşte sub forma unor coloane, lumânări şi atinge înălţimi de şapte-opt metri când au o formă cilindrică şi sunt extraordinar de frumoşi şi aspectuoşi într-o grădină. E arbustul care dă verticalitate zonei”, povesteşte Daniel Pitar. Juniperus Skyrocket creşte repede şi are o siluetă care se îngustează spre vârf, cu ramuri dense, ascendente care se ţin aproape de tulpină. Frunzişul lunguieţ capătă o culoare gri-albăstrui superbă. Are referinţe excelente: e rezistent la îngheţ şi tolerează aşezările urbane.

Numeroase plante produse în pepiniera de la Simeria sunt produse în container astfel încât cumpărătorii le pot planta în orice anotimp. Plantele pot fi menţinute în aceste containere încă trei-patru ani până găsesc un loc propice pentru ele. De exemplu, o tisă columnară de doi ani la container costă numai 10 lei. Tisa este o specie ocrotită, declarată monument al naturii, mai ales că numărul arborilor de tisă e scăzut din cauza tăierii lemnului considerat o esenţă valoroasă. Lemnul de tisă e greu și dur, elastic, dar compact. Culoarea roșcată îl face preţuit pentru sculptorii în lemn, chiar dacă prelucrarea tisei durează foarte mult. De asemenea, lemnul poate fi ars ca tămâie. Pepiniera din Simeria are şi alt soi de tisă – Taxus baccata Aurea. Tisa aurie este arbust mare cu ramuri lungi, care se răsfrâng pe orizontală în timp ce ramurile marginale sunt verticale. Are frunziş în formă de ace, iar verdele profund este mărginit de cute galbene.

În alt colţ, câţiva puieţi de Ginkgo Biloba – arborele pagodelor – cresc alături de fire mari de Forsythia – „Ploaia de aur” a primăverii. Pepiniera de la Simeria are o tradiţie de 70 de ani. „Ea a început să producă în anii 1950 puieţi ornamentali pentru întreaga Românie. Îi găsim în numeroase zone verzi din oraşe, de la Bucureşti, Constanţa, Cluj, o mulţime de parcuri sunt amenajate cu puieţi din pepiniera de la Simeria. A fost o muncă uriaşă, în urma căreia milioane de plante au fost livrate în întreaga ţară”, povesteşte Daniel Pitar. Poate că Simeria pierde un plămân verde, dar, pentru specialiştii de la Parcul Dendrologic, risipa e uriaşă: „Va suferi cel mai mult procesul de producţie având în vedere că cealaltă pepinieră pe care o deţine Staţiunea de la Simeria depindea de cea care acum se desfiinţează. Butaşii înrădăcinaţi erau aclimatizaţi în primul an pentru a se adapta condiţiilor de mediu, erau apoi plantaţi în teren deschis pentru a-şi forma rădăcinile după care erau plantaţi în locaţia finală pentru dezvoltare. De aici erau livraţi când ajungeau la înălţimi de peste 1,5 de metri.”

Preţurile puieţilor pleacă de la 5 lei şi merg doar până la 40 de lei. Administraţia îi îndeamnă pe iubitorii de grădinărit să vină la Pepiniera Simeria şi să cumpere cât mai mulţi arbuşti la cele mai bune preţuri de pe piaţă. Fiecare cumpărător salvează astfel o parte din munca silvicultorilor şi horticulorilor care au lucrat de-a lungul anilor pentru obţinerea celor mai rezistente şi frumoase exemplare.

 

În curând, anunţul „Staţiunea Simeria produce o bogată gamă de arbori şi arbuşti ornamentali” va deveni istorie.

Laura OANA

Pentru informații legate de prețuri și programul pepinierei accesați pagina https://www.icashd.ro/products.html

19 comentarii la „Zeci de mii de puieţi superbi îşi caută stăpân. Pepiniera Simeria se desfiinţează

  • 8 noiembrie 2019 la 13:01
    Permalink

    NUUUU distrugeti Gradina Botanica. Va rugam din suflet nu faceti asta….am vizitat gradina acum 4 ani. Asa ceva n-am mai intalnit. Extraordinar de frumoasa si cu multe specii de plante. Chiar Comisia pentru legea 10 …n-a gasit alta solutie????????? Primaria Simeria…va rugam …nu distrugeti Gradina Botanica. CJ Hunedoara va rugam implicate-va…e pacat de frumusetea de gradina botanica….offffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff

    Răspunde
    • 8 noiembrie 2019 la 19:29
      Permalink

      Doar pepiniera se va inchide, nu intreg parcul..

      Răspunde
  • 9 noiembrie 2019 la 11:36
    Permalink

    In țară nu trimiteți si cat costă?

    Răspunde
  • 9 noiembrie 2019 la 15:55
    Permalink

    @ReplicaHD: haideti sa initiem o campanie de strangere de fonduri pentru un teren unde sa fie mutata pepiniera! Cat costa hectarul de teren in zona? Exista vreo asociatie locala afiliata Greenpeace sau care se poate ocupa de asta? Daca nu exista, facem una noua. Infiintarea si contabilitatea sunt cea mai mica problema, dasunt convinsa ca cei din presa ar putea ajuta in sprijinirea campaniei de informare. Cu donatii se poate! Exista crowdfunding-uri, exista tot felul de mecanisme! Haideti sa le folosim! Adresa mea de e-mail e in formular! Credeti ca putem sta putin de vorba pe tema asta? Multumesc!

    Răspunde
  • 9 noiembrie 2019 la 17:25
    Permalink

    Nu se putea da un teren echivalent sau rezolva financiar? Ce fel de retrocedare este?!

    Răspunde
  • 9 noiembrie 2019 la 17:49
    Permalink

    sunt foarte multi doritori sa cumpere( desigur si eu) si ar fi bine sa postati ce produse sunt de vanzare, pretul si modalitatea de livrare, livrare contra cost prin curier sau la poarta pepinierei, rugam raspuns urgent, cat vremea este favorabila

    Răspunde
  • 9 noiembrie 2019 la 21:32
    Permalink

    Vreau și eu sa salvez câte ceva.Cum facem?

    Răspunde
  • 10 noiembrie 2019 la 14:43
    Permalink

    Urmeaza parcul? Cine semneaza astfel de retrocedari, are constiinta? In pepiniera s-a investit, s-a cercetat… Si acum urmeaza sa se faca ce…?

    Răspunde
    • 11 noiembrie 2019 la 23:40
      Permalink

      sunt bunuri obtinute fraudulos,intelegi?,prin furt,prin jaf,prin omor.La un moment dat trebuiau sa revina inapoi proprietarilor.Nu va mai minunati ca prostii.V-ar placea sa vina cineva sa va ia apartamentul cu japca?Si sa va bage si la inchisoare sau sa va impuste ca nu vreti sa iesiti afara ,eventual.Puneti mana pe cartile de istorie…

      Răspunde
      • 12 noiembrie 2019 la 19:53
        Permalink

        Chiar daca Regatul Romaniei a platit in aur toata Transilvania catre Ungaria, judecatorii nostri inca retrocedeaza pamanturi pe baza a nu se stie ce acte fostilor grofi maghiari. Acesti judecatori si procurori trebuiesc judecati si inchisi pe viata pentru subminarea Romaniei si tradare nationala!

        Răspunde
      • 14 noiembrie 2019 la 0:40
        Permalink

        Zici prostii. Sau ma rog, partial prostii. E adevarat ca au fost bunuri luate de statul comunist prin cai ilicite (violenta sau ordin de nerefuzat), dar legislatia care permite retrocedarile vorbeste si de retrocedari prin echivalent in anumite conditii (cand functioneaza o institutie publica de exemplu sau cand a fost amenajat ca parc etc), ca atare nu, nu trebuia retrocedat terenul in natura ci prin echivalent cu sma de bani.

        Răspunde
  • 10 noiembrie 2019 la 20:44
    Permalink

    in locul respectiv, se va ridica o biserica!

    Răspunde
  • 11 noiembrie 2019 la 9:30
    Permalink

    Dacă primăriile orașelor ar cumpăra pentru parcuri să infrumuseteze spațiul verde, ar salva pepiniera de la distrugere. Pentru bonuri au găsit bani în fiecare an, ar trebui să facă ceva și pentru vegetația peisagistica a orașelor că e nevoie.

    Răspunde
  • 11 noiembrie 2019 la 13:18
    Permalink

    Legea retrocedării o rușine numai în România sa procedat astfel, uitați-vă la Ungaria nu sa retrocedat nimic totul sa echivalat în bani și cu un maxim de suma. Noi în schimb dacă a mai scăpat ceva trebuie distrus și acela. Am îmbogățit pana și urmași care defapt nu erau urmași cu sute de ha de păduri mărețe și chiar dacă s au mediatizat aceste cazuri nu sa făcut nimic. Suntem de rușinea lumii!

    Răspunde
  • 11 noiembrie 2019 la 14:35
    Permalink

    Retrocedare ??????????????? După 30 de ani și milioane de escrocherii ? Acum ?
    DNA ! Unde ești ?

    Răspunde
    • 14 noiembrie 2019 la 13:57
      Permalink

      Da, poate dupa ani si ani de procese indelungate prin labirintele tribunalelor Romanesti. Asta este, si familia noastra mai este in proces cu statul Roman ptr. Citiva 10 de ha de padure, luat abuziv in 1947 de pe o zi pe alta. Atunci nimeni nu era intrebat, ci alungat si pus in DA (domiciliu obligatoriu) care era de fapt un sopron din lemn, cu citeva sute km departare. DNA unde a fost atunci? Erau numai cei de la Siguranta,atit. Asa ca lasati cu vrajelile. Daca ar vrea statul s-ar putea intelege cu fostii proprietari, intr-o chirie pe termen lung.

      Răspunde
  • 11 noiembrie 2019 la 14:38
    Permalink

    lăsa-ți un număr de contact pentru achiziționare de plante să putem lua cumva legătura cu proprietarul, sau trimiteți pe email mai multe informații prin care să luăm legătura cu pepiniera aceasta, mulțumim

    Răspunde
  • 12 noiembrie 2019 la 19:55
    Permalink

    S-a retrocedat, cumva, unui fost grof maghiar? Ca pe acolo nu prea erau altii bogati. Chiar daca Regatul Romaniei a platit in aur toata Transilvania catre Ungaria, judecatorii nostri inca retrocedeaza pamanturi pe baza a nu se stie ce acte care nu mai au nici o valoare. Acesti judecatori si procurori trebuiesc judecati si inchisi pe viata pentru subminarea Romaniei si tradare nationala! Cine retrocedeaza ceva in Transilvania vreunui fost grof ungur, trebuie inchis imediat, iar actul de retrocedare trebuie anulat imediat. Ei nu mai au niciun drept asupra pamanturilor din Transilvania de mai bine de 100 de ani! Au fost despagubiti la vremea lor de Regatul Romaniei!! Se aude si pe la DNA si pe la Parchete??

    Răspunde
  • 14 noiembrie 2019 la 17:19
    Permalink

    Ar trebui facute publice documentele cu pricina dar si numele proprietarului de drept. Sa nu uitam ca si Casa Poporului a fost construita pe Bucurestiul vechi dar nu am auzit sa-si ceara careva drepturile ..si daca ar face-o …sigur nu s-ar apuca sa demoleze cladirea parlamentului si nici minunata catedrala.
    Dar sa luam partea buna a lucrurilor si anume , viitorii proprietari nu vor putea taia niciun arbore fara acordul primariei , plus de asta daca se dovedeste ca speciile existente fac parte din patrimoniu se transforma in spatiu verde deschis publicului sau …gradina botanica cu regim special. Nimeni nu-si doreste atata bataie de cap decat daca exista motive ascunse de ochiul publicului. Ma mira insa ideea de a comercializa arbustii – sigur e pepiniera si nu ferma unui PSD-ist / PNL-ist ?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *