Concurs inedit pe teme religioase
Municipiul Petroșani se află sub patronajul Sfintei Mari Mucenițe Varvara. Pentru că Valea Jiului este, încă, o zonă minieră autorităţile locale de la Petroşani o cinstesc pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara. La fel ca în fiecare an, a fost organizat un eveniment dedicat elevilor.
Aceștia și-au testat cunoștințele religioase în cadrul unui concurs.
„Vă felicit pentru faptul că ați ales să participați la un concurs dedicat Sfintei Mucenițe Varvara. Le mulțumesc profesorilor și preoților care ne-au sprijinit și cu această activitate.
Sunt convins că știți foarte multe despre Sfânta Varvara și viața acestei sfinte.
Sfânta Varvara pe lângă faptul că este ocrotitoarea minerilor, ea este și ocrotitoarea municipiului noastru”, a spus Nicolae Florin, viceprimarul municipiului Petroșani.
Cinci echipaje de elevi de la toate școlile gimnaziale din localitate s-au întrecut în cadrul acestui concurs care a devenit deja tradițional pentru municipiul Petroșani.
Pe lângă întrebările religioase la care au avut de răspuns, elevii au trebuit să scrie și o scurtă compunere despre municipiul Petroșani.
Monika BACIU