Deva: A crescut plafonul de acordare a tichetelor gratuite pentru transportul public local

În atenţia pensionarilor care beneficiază de tichete de călătorie gratuite pentru transportul public local!

 

Primăria Municipiului Deva a crescut plafonul de acordare a acestor gratuități, conform HCL nr. 149/28.04.2022.

De tichetele de călătorie gratuite pentru transportul public local vor beneficia de acum înainte, pensionarii cu venituri obținute din pensii mai mici de 1500 de lei/ lună, inclusiv.

 

Primăria Municipiului Deva aduce la cunoştinţa persoanelor care beneficiază de tichete de călătorie gratuite pentru transportul public local (pensionarii cu venituri lunare mai mici de 1.500 de lei), că în perioada 16 mai – 3 iunie 2022, tichetele gratuite pentru lunile mai, iunie și iulie 2022, se distribuie la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva (holul intrării laterale), după următorul program:

  • Luni – Joi, între orele 8:00-13:00
  • Vineri, între orele 8:00-12:00

 

Pensionarii sunt obligați să prezinte ultimul cupon de pensie și cartea de identitate în original și copie.

 

Beneficiarii aflați în situații deosebite (probleme medicale, absență din localitate etc.) vor putea să își ridice tichetele de călătorie gratuite, după data de 6 iunie 2022 (pentru lunile iunie și iulie), în fiecare zi de vineri, de la sediul Primăriei Municipiului Deva, camera nr. 29, între orele 10:00-12:00.

 

Tichetele gratuite pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună, pe raza municipiului Deva.

 

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0254.218.579/int. 136, de luni până vineri – între orele 9:00-12:00.

 

 

Biroul de presă

 

De

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *