Patru tineri au ajuns în arestul poliției, după un jaf înscenat
În data de 9 martie 2021, în jurul orei 18:30, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată de către un tânăr de 22 de ani, din Deva, angajat al unei firme de curierat, cu privire la faptul că, in timp ce se afla în localitatea Săulești, a fost tâlhărit și i-au fost sustrasi peste 18.000 de lei de către persoane necunoscute, care i-ar fi pulverizat în față spray iritant-lacrimogen.
În cauză, polițiștii au demarat cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, insă, în urma activităților investigative desfășurate, au stabilit că cele sesizate de către tânăr nu se confirmă.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta a înscenat furtul sumei de bani respective pentru acoperirea unor datorii mai vechi și a fost ajutat în acest demers de alți trei tineri (doi tineri și o tânără, cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani).
Polițiștii au continuat cercetările în acest caz, prin schimbarea încadrării juridice, sub aspectul comiterii infracțiunilor de delapidare și inducerea în eroare a organelor judiciare. Față de tânărul de 22 de ani, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii, sub aspectul comiterii celor două infracțiuni, iar în urma efectuării, in cursul zilei de 19.03.2021, a unei percheziții domiciliare la locuința acestuia, au fost recuperați 11.000 de lei. Față de ceilalți trei tineri, care l-au ajutat pe prezumtivul autor în comiterea acestor infracțiuni, se vor efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la delapidare și inducerea în eroare a organelor judiciare. Cei patru tineri au fost reținuți preventiv pentru 24 de ore și urmează a fi prezentați magistraților, în vederea luării măsurilor legale.
IPJ Hunedoara