Patru hoți prinși de polițiști după ce au spart un magazin, o farmacie, o locuință și un restaurant

Bănuiți de comiterea unor infracțiuni de furt calificat, identificați și reținuți de polițiști

La data de 27 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Lupeni au efectuat o acțiune în urma căreia a fost identificat un bărbat de 32 de ani, din Lupeni, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, din societăți comerciale și locuințe, în perioada 12 – 27 septembrie 2023,  pe raza municipiului Lupeni.

Ca și exemplificare, ultimele două fapte ar fi fost comise la data de 27 septembrie, a.c., când polițiștii au fost sesizați de un de angajat al unei societăți comerciale despre faptul că persoane necunoscute, în noaptea de 26/27.09.2023, au spart geamul de lângă ușa de acces a societății, pe unde au pătruns în interior și au sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice. La aceeași dată, în jurul orei 02:55, polițiștii au fost sesizați  cu privire la faptul că geamul unei farmacii a fost spart  cu o piatră de către persoane necunoscute, care au pătruns în interior și au răvășit câteva lucruri, însă  fără a sustrage bunuri sau valori.

În cauză, polițiștii au  întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de furt calificat și de tentativă la furt calificat, iar în urma probatoriului administrat au luat măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de cel în cauză.

 

În data de 17 septembrie 2023, în jurul orei 09:30, Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că, în perioada 15-17 septembrie 2023, persoane necunoscute au pătruns prin forțarea ușii de acces în locuința pe care o deține, în municipiul Vulcan, de unde au sustras mai multe bunuri (un televizor, 4 ceasuri, mai multe parfumuri, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, un cuptor cu microunde și  2.500 de lei).

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar în data de 27 septembrie 2023, în urma probatoriului administrat au reușit identificarea celui bănuit de comiterea faptei reclamate, un tânăr de 28 de ani, din municipiul Vulcan, care a fost condus la sediul Poliției, în vederea audierii.

 

În data de 27 septembrie 2023, în jurul orei  14:00, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic de un bărbat cu privire la faptul că a surprins doi bărbați care au sustras mai multe componente de la un cuptor profesional (cuptorul aparținea unui restaurant din Hunedoara, iar ușile de acces în spațiul respectiv erau închise, dar nu erau asigurate).

Patrula de ordine publică care s-a deplasat la fața locului i-a identificat pe cei doi bărbați, în vârstă de 44 și 67 de ani, iar componentele sustrase au fost recuperate (prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 4.000 de euro).

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii  infracțiunii de furt calificat, iar față de cei doi au luat măsura reținerii, pentru o durată de 24 de ore. Cei doi au fost depuși în Centru de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri legale.

 

 

IPJ Hunedoara

sursa foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *