Din ce în ce mai mulți șoferi se urcă la volan băuți

În data de 09.02.2019, în jurul orei 02:45, poliţiştii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Hațeg au oprit în trafic, pe strada Progresului, din Hațeg, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Sîntămăria-Orlea.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat un rezultat de 0,47 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

În data de 09.02.2019, în jurul orei 10:35, poliţiştii  rutieri au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Lupeni, care conducea un autoturism  pe DN66A, din direcția Lupeni către Câmpul lui Neag, deşi în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării, aparatul etilotest a indicat un rezultat de 0,71 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Lupeni, unde, însă, a refuzat recoltarea  probelor biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.

În data de 09.02.2019, în jurul 22:45, a fost depistat în trafic un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Uricani, care conducea un autoturism pe DN 66 A, având o concentraţie de 0,73 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

În data de 10.02.2019, în jurul orei 08:00, agenţii de poliție rutieră au depistat în trafic, pe bulevardul Dacia, din municipiul Hunedoara, un bărbat de 51 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice. În urma testării, aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,52 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile prezentate, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.

 

 

 Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *