Patronul firmei care a făcut deratizarea în blocul din Timişoara unde au murit trei oameni, plasat în arest la domiciliu
Patronul Bistim Dera SRL, firma care a făcut dezinsecţia şi deratizarea în blocul de locuinţe din Timişoara în care au murit doi copii şi mama unuia dintre ei, Ioan Sorin Buţă a fost plasat în arest la domiciliu în urma unei decizii a magistraţilor de la Tribunalul Timis.
Judecătorii de la Tribunalul Timiş au admis contestaţia lui Ioan Sorin Buţă privind arestarea preventivă în cazul deratizării blocului de locuinţe din Timişoara în care trei oameni – doi copii şi o femeie – au murit.
”Admite contestaţia formulată de contestatorul- inculpat B. I. S., .. arestat în baza MAP nr. 55/UP/19.11.2019 emis de Judecătoria Timişoara împotriva Încheierii nr. 96 din 10.12.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 35440/ 325/ 2019 pe care o desfiinţează şi rejudecând în fond: În temeiul art. 234, art. 237 alin. 1 C. pr. pen. respinge ca neîntemeiată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului B. I. S. (…) şi dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B. I. S. cu măsura arestului la domiciliu”, se arată în decizia instanţei.
Buţă are obligaţia să nu părăsească domiciliul fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, pe o durată de 30 de zile.
Pe durata arestului la domiciliu, Ioan Sorin Buţă are mai multe obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat şi să nu comunice cu persoanele vătămate constituite parte civilă în acest dosar.
Pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul poate părăsi imobilul în care locuieşte pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora.
Ioan Sorin Buţă a părăsit, astfel, arestul Poliţiei Timiş şi s-a dus la domiciliul său.
Acuzaţiile care i se aduc lui Ioan Sorin Buţă sunt omor din culpă şi trafic de substanţe toxice.
Bistim Dera SRL are ca obiect de activitate nu doar dezinsecţie şi deratizare, ci şi operaţiuni de curăţenie în trenuri, autobuze, avioane, în cisterne rutiere şi maritime, curăţenie şi întreţinere piscine, curăţat de sticle, măturat de străzi şi îndepărtat zăpada.
Firma are sediul într-un apartament de bloc din Timişoara, cu un singur asociat care e şi administrator. Societatea şi-a început activitatea în 2015. Anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri, adică totalul vânzărilor facturate, de 142.759 de lei.
Tot în 2018 a înregistrat un profit net de 19.000 de euro şi datorii de peste 1.000 de euro, în condiţiile în care cu un an înainte, datoriile firmei depăşeau 50.000 de lei.
În luna noiembrie, un bebeluş de nouă zile, un copil de trei ani şi mama acestuia, în vârstă de 28 de ani, au murit după ce în blocul în care locuiau, de pe strada Mioriţei nr. 8 din Timişoara, s-a făcut dezinsecţie şi deratizare.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au anunţat că în procesul de deratizare a blocurilor din Timişoara, printre care cel în care trei oameni şi-au pierdut viaţa, există indicii că a fost folosită substanţa Delicia – Gastoxin care conţine fosfură de aluminiu, foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare, şi care necesită pentru utilizare autorizaţie specială.
Medicii de la Ambulanţa din Timişoara spuneau că, în cazul decesului a trei oameni din blocul în care au fost făcuite dezinsecţie şi deratizare, fără decesul femeii de 28 de ani nu şi-ar fi putut da seama de legătura dintre cazuri. Aceasta deoarece nimeni nu a simţit mirosuri neobişnuite în bloc, iar cazurile anterioare care au ajuns la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” aveau simptomatologii diferite.
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş spunea că firma Bistim Dera SRL nu are autorizaţie de funcţionare din moment ce şi-a schimbat adresa, în timp ce Direcţia de Sănătate Publică spune că nu a făcut niciodată vreo verificare la această firmă. Ambele instituţii nu au putut spune cine ar fi trebuit să îi acorde firmei Bistim Dera SRL autorizaţia pentru folosirea de substanţe toxice, utilizate pentru dezinsecţie şi deratizare.
Patronul Bistim Dera SRL, Ioan Sorin Buţă, a fost atunci arestat pentru 30 de zile. Avocatul său afirmand că a recunoscut acuzaţiile care i se aduc şi le-a spus anchetatorilor că a cumpărat substanţa cu 600 de lei de la o cunoştinţă.
news.ro