Municipiul Deva sprijină confederațiile patronale
Primarul Municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, s-a întâlnit astăzi, 04 septembrie 2018, cu președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, domnul Ioan Lucian, în cadrul unei întrevederi ce a avut loc la Primăria Municipiului Deva.
Agenda discuțiilor a cuprins subiecte de interes pentru dezvoltarea comunități locale, domnul Președinte Ioan Lucian prezentând aspecte ce țin de activitatea și implicarea confederațiilor patronale în procesul de atragere de investitori și sprijinirea mediului de afaceri, în accesarea fondurilor europene și în trasarea perspectivelor de dezvoltare ale societății. Totodată, au fost prezentate și unele exemple de succes ale implicării Uniunii Naționale a Patronatului Român alături de municipalități din țară, unul dintre ele fiind sprijinul în atragerea de fonduri europene pe care confederația patronală l-a acordat Primăriei Municipiului Oradea.
Pentru a spori vizibilitatea potențialului investițional al municipiului Deva către reprezentanții mediului de afaceri național, Primarul Municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea a evidențiat reprezentanților confederației patronale aspecte legate de specificul economic al muncipiului, oportunitățile de investiții din zonă, dezvoltarea învățământului dual pe plan local și deschiderea pe care municipalitatea o arată investitorilor. Pentru viitor, municipalitatea din Deva și-a manifestat deschiderea și sprijinul pentru coagularea mișcării patronale pe care Uniunea Națională a Patronatului Român o desfășoară și s-au discutat perspectivele pentru colaborări între cele două părți pe domenii cum ar fi accesarea de fonduri europene, atragerea de investitori și promovarea turismului.
Uniunea Națională a Patronatului Român a fost înființată în anul 1991 și cuprinde firme din sectorul privat cu capital integral românesc, mixt sau numai cu capital străin, numărul membrilor fiind astăzi de peste 1.400. Confederația patronală este prezentă în 21 de județe ale țării cu companii membre în toate domeniile economice.
Serviciul Investitori, relații externe