Patrimoniul etnografic hunedorean în lumina cercetărilor din România și Republica Moldova
În perioada 3-7 iunie 2019, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva în colaborare cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, organizează Şcoala de vară Patrimoniul etnografic hunedorean în lumina cercetărilor din România și Republica Moldova.
Scopul acestei şcoli de vară este unul de cercetare etnografică şi de ştiinţele naturii, de extindere a relaţiilor interinstituţionale externe, de promovare a patrimoniului judeţului Hunedoara şi de schimb de informaţii şi practici muzeale. Activităţile de cercetare se vor desfăşura în arealul Bradului, Ţării Haţegului şi Ţinutului Pădurenilor, precum şi la sediul muzeului devean. Specialiştii Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău- Secretar științific CS dr. Andrei Prohin, șef Secție etnografie CS dr. Dorina Onica, CS II dr. conf. Elena Șișcanu, CS II dr. Sergiu Pană, CS drd. Elena Reșetnic, CS dr. Natalia Grădinaru – şi cei ai Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane – CS I dr. Gherghina Boda, CS III dr. habil. Dumitru-Cătălin Rogojanu şi referent ştiinţific Dorin Cărăbeţ – pe parcursului săptămânii vor desfăşura activităţi care vor viza îmbogăţirea cunoştinţelor de specialitate atât prin cercetarea de teren, cât şi prin schimbul de bune practici, extrem de util pentru specialiştii ambelor instituţii muzeale.
Vor fi realizate vizite de lucru la muzee de profil şi monumente istorice şi naturale din judeţul Hunedoara. Rezultatele cercetării se vor concretiza în studii de specialitate publicate în reviste de profil din România şi Republica Moldova.
Deschiderea oficială a Şcolii de vară va avea loc luni, 3 iunie, ora 10,00 în Sala Şemineului, etajul 1 al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane.