Patriarhia Română despre posibilitatea şi dorinţa sărbătoririi Paştelui la aceeaşi dată

Patriarhia Română a transmis, luni, referitor la propunerea ca Paştele să fie sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română la aceeaşi dată cu catolicii şi protestanţii, că este o chestiune care nu ţine de dogmă ci de unitate inter-bisericească, fiind necesare consultări pe această temă.

Patriarhia Română a transmis, luni, precizări în legătură cu propunerea exprimată de mai mulţi intelectuali referitoare la sărbătorirea Paştelui la o dată comună în toată lumea creştină.

„Posibilitatea şi dorinţa sărbătoririi Paştelui la aceeaşi dată în toată lumea creştină au raţiuni şi justificări depline, rămânând un ideal absolut dezirabil, aşa cum este şi firesc, aşa cum a fost şi dorinţa constantă a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii creştine primare. Soluţionarea acestei probleme, care NU este una de natură dogmatică, ci una de unitate inter-bisericească, presupune reînceperea unor consultări între Bisericile Ortodoxe şi decizia unui viitor şi necesar Sinod pan-ortodox. Este de menţionat că aceste discuţii s-au purtat frecvent şi intens de-a lungul timpului, inclusiv de-a lungul secolului trecut”, a transmis, luni, Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR.

Potrivit acestuia, BOR a adoptat calendarul îndreptat (corectat) de la data de 1 octombrie 1924.

„Nu toate Bisericile Ortodoxe au făcut-o însă (Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă a Georgiei şi Biserica Ortodoxă din Macedania). Ceea ce ridică, desigur, o întrebare: în ce constă concret valoarea fidelităţii faţă de un calendar dovedit ştiinţific ca (actualmente) eronat (rămas în urmă cu 13 zile)? Ceea ce constituie şi cauza majoră a problemei sărbătoririi Paştelui la o dată diferită în lumea creştină apuseană şi răsăriteană”, a mai afirmat oficialul BOR.

 

Bănescu a precizat că „raţiunea pentru care Bisericile Ortodoxe care au adoptat în mod firesc calendarul corectat au decis totuşi (în 1927) să sărbătorească în continuare (doar) Paştele împreună cu celelalte Biserici refractare la această îndreptare calendaristică a fost şi este încă păstrarea unităţii ortodoxe în jurul celei mai importante sărbători creştine: Învierea Domnului”.

„Este vorba despre o foarte veche discuţie, ale cărei rădăcini coboară chiar înainte de secolul IV, când a avut loc primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325) şi care implică în mod normal un acord general.

Criteriile fixate la Sinodul de la Niceea din anul 325 pentru calcularea datei Paştilor sunt următoarele:

1.   Paştele se va serba întotdeauna duminica (ziua Învierii Domnului)

2.   Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară (20 martie)

3.   Când 14 Nisan (din calendarul iudaic) sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară cade duminica, Paştele creştin va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paştele iudaic, dar nici înaintea acestuia”, a mai transmis Vasile Bănescu.

Fostul ministru de externe Teodor Baconschi a afirmat într-o postare pe pagina sa de Facebook, că ortodocşii ar trebui să celebreze Paştele odată cu catolicii şi protestanţii.

„Decalajul pascal dintre ortodocşi şi restul lumii creştine pare o relicvă a Războiului rece. Popoarele ortodoxe, eliberate de comunism, au tot cerut ierarhiilor sincronizarea calendarului, fără rezultat. Culmea e că BOR nu e pe stil vechi, deci ar putea celebra Paştele odată cu catolicii şi protestanţii (cum fac ortodocşii din Finlanda şi Estonia). Cu toate astea, mergem cu ruşii – şi calendarul lor iulian, neîndreptat. Adică taman cu cei care au sabotat unitatea panortodoxă atât prin războiul inter-ortodox din Ucraina, cât şi prin neparticiparea arogantă la Sinodul din Creta (2016)”, a transmis Teodor Baconschi, fost ambasador al României la Vatican..

La rândul său, Adrian Papahagi a scris pe Facebook: „După Paşti, voi iniţia un amplu demers naţional, solicitând Adunării Naţionale Bisericeşti şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să calculeze data Paştilor pe calendarul gregorian (de care oricum ţine seama Crăciunul), astfel încât să sărbătorim Învierea alături de toată creştinătatea apuseană (incluzându-i aici, de pildă, pe ortodocşii finlandezi), şi alături de concetăţenii noştri catolici sau protestanţi, fie ei maghiari, saşi, români sau orice. Acest decalaj de calendar e foarte supărător şi pentru milioanele de români care locuiesc în Occident, dar nu pot beneficia de zilele libere acordate de statele de reşedinţă, pentru a sărbători Paştele alături de rudele din ţară, şi trebuie să-şi ia zile suplimentare de concediu. N-au decât să ne urmeze exemplul şi grecii, bulgarii şi ceilalţi, dacă vor comuniune.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *