Pastorala de Paşti a Patriarhului Daniel: Iubirea a biruit moartea

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirmă, în Pastorala transmisă de Sfintele Paşti, că încrederea în Înviere ne ajută să nu ne pierdem nădejdea în faţa greutăţilor vieţii. El vorbeşte despre contextul generat de pandemia de coronavirus şi îndeamnă la rugăciune pentru cei bolnavi, pentru medici şi personalul medical, dar şi pentru toţi cei care ajută şi lucrează pentru sănătatea şi binele poporului român. PF Daniel a transmis cuvinte de consolare pentru familiile celor care au murit din cauza coronavirus, dar şi un gând special pentru românii din Italia şi Spania.

”Credinţa în Înviere ne ajută să nu ne pierdem nădejdea în faţa greutăţilor vieţii, ci să cerem mai stăruitor ajutorul lui Hristos Cel răstignit şi înviat, Care, tainic, dar real, cunoaşte viaţa noastră cu toate încercările ei şi ne spune: «Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului» (Matei 28, 20)”, a transmis PF Daniel, în Pastorala de Paşti.

Patriarhul Bisericii Ordodoxe afirmă că ”credinţa în biruinţa lui Hristos asupra păcatului şi asupra morţii ne cheamă astăzi să ajutăm mai mult pe toţi oamenii care au nevoie de ajutor spiritual şi material”.

”De aceea, Biserica Ortodoxă Română a proclamat anul 2020 ca «An al pastoraţiei părinţilor şi copiilor», precum şi «An al filantropilor români», pentru a promova atât demnitatea familiei şi valorile autentice ale pedagogiei creştine, cât şi cultura dărniciei sau a generozităţii în viaţa poporului român. Biserica Ortodoxă Română contribuie în mod responsabil şi substanţial la alinarea suferinţelor oamenilor, atât prin lucrarea liturgică, duhovnicească şi pastorală, cât şi prin lucrarea de asistenţă socială şi filantropică”, a mai transmis Patriarhul.

Acesta face referire la pandemia de coronavirus.

”Astăzi, în contextul pandemiei cu noul coronavirus (COVID 19), când vedem în jurul nostru atât de multe semne ale bolii şi ale morţii fizice, toţi trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate persoanele bolnave, dar şi pentru toţi medicii şi personalul sanitar, pentru toţi voluntarii care ajută pe cei bolnavi şi pe cei izolaţi, precum şi pentru toţi cei ce lucrează cu devotament pentru sănătatea şi binele poporului român. Să ne rugăm pentru toate familiile şi copiii, tinerii şi bătrânii neajutoraţi, pentru toţi cei nevoiţi să rămână acasă, în izolare, respectând măsurile de siguranţă sanitară. Cuvânt părintesc de binecuvântare şi de întărire duhovnicească adresăm tuturor românilor din afara graniţelor României, în special românilor din Italia şi Spania, precum şi din alte părţi ale lumii”, mai transmite Patriarhul Daniel.

Acesta a transmis ”cuvinte de consolare şi compasiune” familiilor celor decedaţi ca urmare a pandemiei actuale.

”Iubirea izvorâtă din rugăciunea pentru cei adormiţi în Domnul este mai tare decât moartea! Pomenirea în rugăciune a celor adormiţi în Domnul este un act de credinţă, de speranţă şi de iubire, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care îndeamnă pe creştinii ce plâng pe cei morţi să nu se întristeze peste măsură, ca oamenii fără de nădejde, ci să se mângâie, având credinţa că Hristos Domnul, Cel ce a biruit moartea, va învia pe cei adormiţi (cf. Corinteni 15, 22), iar cei care au crezut în El vor fi pururea împreună cu Domnul în Împărăţia Sa (cf. 1 Tesaloniceni 4, 13-18). Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşti să aducă tuturor românilor multă sănătate şi pace, bucurie şi speranţă! Cu dragoste părintească, vă adresăm tuturor salutul pascal: «Hristos a înviat! Adevărat a înviat!»”, a încheiat PF Daniel.

Textul integral al Pastoralei Patriarhului Daniel

sursă: basilica.ro

Foto credit: Tipografia Cărţilor Bisericeşti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *