Pas major pentru Cetățile Dacice

Senatorii au avizat favorabil proiectul legislativ care prevede regimul juridic al ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri privind protejarea Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.

Potrivit acestui proiect de lege, mai multe cetăți dacice aflate în perimetrul județului Hunedoara, care se află în patrimoniul UNESCO dar care au nevoie urgentă de protecție împotriva braconajului arheologic și de lucrări specifice de conservare și restaurare în vederea includerii acestora în circuitul turistic, ar putea trece în administrarea Consiliului Județean Hunedoara.

Vizate sunt, în acest demers legislativ: Cetatea Costeşti (localitatea Costeşti, comuna Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara), Cetatea Costeşti-Blidaru (localitatea Costeşti, comuna Orăştioara de Sus), Cetatea Luncani Piatra Roşie (localitatea Alunu, comuna Boşorod), Cetatea Băniţa (localitatea Băniţa, comuna Băniţa), Cetatea de la Căpâlna (localitatea Căpâlna, comuna Săsciori, judeţul Alba).

Până la emiterea unei decizii în ceea ce privește modul de administrare al cetăților dacice din patrimoniul cultural UNESCO mai este necesar doar un vot favorabil pentru acest proiect de lege și la Camera Deputaților.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *