Parlamentul l-a votat pe Vlad Stoica în funcţia de preşedinte al ANCOM
Camera Deputaţilor şi Senatul l-au votat marţi, în plen reunit, pe Vlad Stoica, fostul şef al Cancelariei premierului în perioada guvernării Ponta, în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Ceilalţi trei candidaţi propuşi pentru funcţie au fost respinşi de Parlament.
Vlad Stoica, propus de PSD la şefia ANCOM, a avut 283 de voturi „pentru” şi 36 de voturi „împotrivă”. Mircea Valentin Rozolea a obţinut doar 23 de voturi „pentru”, Manuela Catrina a obţinut 12 voturi „pentru” şi Ion Smeeianu un singur vot „pentru”.
Comisiile pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au validat, luni, următorii candidaţi:
– Vlad Stoica, fostul şef al Cancelariei ex-premierului Victor Ponta în 2013, propus de PSD.
– Ion Smeeianu, fostul şef al Poştei Române.
– Manuela Catrina, fostul secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor.
– Mircea Rozolea.
Plenul reunit a luat act joia trecută de demisia lui Sorin Grindeanu de la şefia ANCOM şi a vacantat astfel funcţia de preşedinte al Autorităţii.
Grindeanu a fost ales prim-vicepreşedinte al PSD la Congresul partidului din 22 august, iar potrivit legii de funcţionare a ANCOM, preşedintele instituţiei nu poate deţine alte funcţii, cu excepţia celor didactice.
news.ro