Părinţii pot primi o deducere fiscală de până la 1.500 de lei de la angajator, pentru acoperirea costurilor de creşă şi grădiniţă
Începând cu luna ianuarie, a intrat în vigoare una dintre măsurile de sprijin familial, conform căreia familiile pot beneficia de o deducere fiscală de maximum 1.500 de lei. Astfel, părinţii pot acoperi costurile de creşă şi grădiniţă ale copiilor cu suma primită, care va fi rambursată de către angajator.
„Este important de subliniat că suma plătită angajatului nu poate depăşi 33% din salariul brut al acestuia, iar pe această sumă nu se datorează impozit pe venit, nici contribuţii de asigurări sociale sau de sănătate. Deducerea fiscală poate fi solicitată doar de unul dintre părinţi, iar în cazul în care părintele are mai multe locuri de muncă, trebuie să declare că nu a beneficiat de această facilitate la celălalt loc de muncă. În cazul companiei angajatoare, suma rambursabilă în acest scop nu poate depăşi 5% din fondul de salarii al întreprinderii”, a declarat Ödön Szabó, vicepreşedintele grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor, unul dintre elaboratorii proiectului de lege, potrivit unui comunicat de presă al UDMR.
Partidul prezintă şi un exemplu al calcului fiscal prevăzut de acest act normativ.
Astfel, dacă salariul brut al părintelui, luând în calcul salariul minim, este de 3.436 de lei, va beneficia de 33% din salariu, adică de 1.133 de lei, suma pe care părintele o primeşte lunar de la angajator şi pe care o poate utiliza pentru costurile de creşă/grădiniţă ale copilului.
Calculul poate fi realizat în două moduri: angajatorul plăteşte direct suma de 1.133 de lei instituţiei de învăţământ, sau părintele plăteşte lunar costul creşei sau grădiniţei şi prezintă angajatorului chitanţa, pe baza căreia i se va rambursa suma.
„Legea elaborată de UDMR face parte dintr-un pachet de măsuri de sprijin familial pe care Uniunea continuă să îl trateze ca prioritate. Scopul nostru este să ajutăm părinţii să revină pe piaţa muncii şi să uşurăm povara financiară a acestora legată de costurile de creşă şi grădiniţă ale copiilor. Este important ca aceştia să beneficieze de un mediu sigur, să înveţe în limba maternă şi în condiţii adecvate încă din primii ani de grădiniţă. Aşadar, vom continua să sprijinim orice iniţiativă care să servească binele familiilor şi să ajute la stabilirea unui echilibru între munca şi viaţa personală a părinţilor”, a adăugat Ödön Szabó, deputat din judeţul Bihor, conform sursei citate.
Această măsură a intrat în vigoare acum, cu toate că UDMR a iniţiat-o încă din 2019, iar în 2020 a fost promulgată de preşedinte.