Părintele Necula: „Lumea nu a mai făcut pace din 1940. Suntem tot timpul în război”
„Suntem tot timpul în război, dar nu simţim asta şi, credem că, dacă suntem într-un colţ, unde suntem feriţi de război, este pace peste tot. Nu este!”, evidenţiază părintele Constantin Necula. A ajuns recent la Deva, la Salonul Hunedorean al Cărţii, pentru a-şi lansa două volume şi pentru a se întâlni cu publicul care umple până la refuz sala, făcându-l pe oaspete să întrebe râzând: „Sigur, ne ţine podeaua?” Oamenii îi aşteaptă vorbele calde, nădăjduiesc la soluţii şi încurajări.
Îndrăgitul preot vorbeşte lin şi cald, dar tot simţi un avertisment în nuanţele cuvintelor sale: „Toată viaţa noastră este o existenţă în care ne legăm unii de ceilalţi. Dacă vreţi să ne mai salvăm într-un fel sau altul – vorba cântecului: „Nu daţi banii pe prostii/ Cumpăraţi cărţi la copii”. Vă rog, încercaţi să înţelegeţi, că nu ne mai salvează decât cuvintele! Dacă le reînvăţăm, le reaşezăm şi le reconstituim. O afirm cu maximă responsabilitate: avem nevoie să scriem, pentru că avem nevoie de memoria aceasta peste câţiva ani. Dacă acum ne salvează ceva în faţa impasului în care suntem – să alegem între stânga şi dreapta, între sus şi jos -, este faptul că unii au scris, ne-au dat lecţiile lor, de care avem nevoie să putem trăi fiecare clipă.”
Ai nevoie de doar câteva minute de dialog cu părintele pentru ca vălul acestor zile să cadă şi adevărul să îşi găsească mal statornic: „Eu cred că vremurile de război au fost tot timpul, nu îmi aduc aminte de o perioadă de pace a omenirii. La Potsdam (localitate în Germania unde s-a ţinut, în anul 1945, conferinţa aliaţilor după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial – n.red.), s-a stabilit o încetare a focului, nu o pace cu adevărat. Lumea nu a mai făcut pace din 1940. Suntem tot timpul în război, dar cumva nu simţim asta şi, credem că, dacă suntem într-un colţ, unde suntem feriţi de război, este pace peste tot. Nu este! Acum este foarte aproape de noi şi asta ne ustură, a început şi într-o ţară care ne este foartă dragă nouă, românilor, Ţara Sfântă, şi atunci ne ustură mai tare, dar, de fapt, acolo nu a fost pace niciodată! Cine a avut urechi de văzut în Ţara Sfântă, a văzut că nu a fost pace niciodată. Nu ne putem minţi.”
Întreg discursul părintelui este apoi o pledoarie pentru lectură, leacul care are efecte miraculoase pentru rănile tăiate adânc în trupul neamului şi al popoarelor de lipsa educaţiei şi uriaşul sistem de manipulare din prezent: „Ce ne-a mai rămas?! În afară de citit, totul este o pulverizare de informaţii, care, până la urmă, nu rămâne de partea noastră. Dacă schimbăm canalul, schimbăm informaţia, şi uneori datele se bat cap în cap. Pentru acela care terorizează cu minciuna şi răutatea, nu pot decât să mă rog. Şi acum, cea mai bună soluţie este să ne rugăm. Cartea-i sfântă! Măcar te ceartă cotorul ei din bibliotecă dacă nu o duci până la capăt.” De altfel, părintele scrie în volumul lansat recent „Zile şi cărţi: „Lumea ar fi mult mai bună dacă ne-am oferi timp să citim, să ne bucurăm de cuvinte ca de nişte daruri.”.
Suntem în anul 2023, cu zeci de secole de civilizaţie, milioane de cărţi în biblioteci şi totuşi, ce-i lipseşte lumii pentru a deveni umană? O nouă carte? Răspunsul părintelui vine prompt: „Nu îi lipseşte omenirii nici o carte, lipsesc cititorii. Cărţi sunt din belşug. E drept că numim cărţi prea uşor unele volume – eu sunt tot mai mirat cui dau oamenii ăştia Premiul Nobel pentru Literatură, sunt tot mai speriat, dar este clar că avem cărţi, doar cititorii lipsesc. Noi ne rugăm şi Maica Domnului ne îndrumă.” (…) Cred ca avem nevoie de oameni care să stea liniştiţi acasă şi să citească, în odihnă, ca să se bucure de ceea ce citesc. Încurajaţii pe copii să citească! Eu am avut două bunici analfabete – ăsta-i adevărul – îmi cumpărau la cărţi… Şi râdeau, ziceau să recuperez eu. Suntem acum într-un analfabetism generalizat. Dacă avem de recuperat de undeva, este de la CARTE!”
Din sală, sute de oameni sorb atent cuvintele părintelui. Din primul rând, Anastasia, o copilă de şapte ani, cu cărţile strânse la piept, ascultă fermecată discursul preotului pe care îl urmăreşte de ceva vreme, chiar dacă este de-o şchioapă. Mai sunt copii în sală şi este uimitor cum părintele Necula reuşeşte să le păstreze atenţia în tot acest timp. Constantin Necula a scris o mulţime de volume şi mai are două în lucru, este profesor universitar doctor şi prodecan al Facultăţii de Teologie, susţine o mulţime de conferinţe, este probabil cel mai cunoscut preot din România, dar, pe chipul copiilor, se vede cel mai bine că este şi cel mai iubit duhovnic. Nu este sigur cum a ajuns aici: „Este un efort pe care, dacă îl faci în fiecare zi, nu îl uiţi. Cred că, de fapt, mi-am căutat sufletul, asta a fost singura şansă : să ajung la sufletul lor, ca să îmi găsesc sufletul meu. Sufletul copiilor este fundamental – ce sens ar avea mâine, dacă azi nu este fericit?!”
Părintele se declară un mare cititor – este convins că educaţia şi stăpânirea cuvintelor bune poate salva omenirea. Aduce oamenilor vorbe pline de înţelepciune le care le ţese într-un discurs presărat cu umor bun, care îi netezeşte calea către sufletul tuturor generaţiilor: „Studenţii mei au fost şi sunt convinşi că îmi voi tapeta mormântul cu cărţi, sicriul meu va fi făcut din cărţi, sub mine şi deasupra mea vor pune cărţi şi asta mă onorează. Înseamnă că au înţeles, au înţeles bine ce am vrut să spun!” Din public, un bărbat aprobă – i-a fost student părintelui şi vorbeşte cu mare drag despre profesorul care l-a îndrumat.
„Citiţi cât puteţi, cum vă trece prin suflet”, îndeamnă părintele publicul strâns să îl asculte: „Cele două volume lansate azi – „Zile şi cărţi” şi „Ogorul cu îngeri” – sunt şi rezistenţa prin scris la o lume care nu s-a lăsat descrisă. Dacă fug de ceva oamenii lumii moderne în care trăim, este să nu îi descrii. Ar vrea să îi ştergi, după ce te-au şters de pe faţa pământului. Am şi o vorbă pentru cei care îmi numără averea. În România, dacă munceşti, ar trebui să fii respectat nu târât în oprobiul public. Pentru analfabeţi, numai de bine! Să le dea Dumnezeu, banii pe care îi avem noi de dat, pe prostia lor! Vreau să vă feriţi de oameni înguşti, neatenţi la informaţie, să învăţaţi să discerneţi informaţia. Minciuna nu este libertatea de expresie, este jeg, putoare, e nesimţire. Minciuna are picioare scurte şi mincinoşii, oricâte tocuri îşi pun sub papuci, tot oameni mici rămân.”
Au fost patru zile de întâlniri între autori şi cititori la Salonul Hunedorean al Cărţii, dar lansarea volumelor „Zile şi cărţi” şi „Ogorul cu îngeri”, semnate de părintele Constantin Necula, s-a dovedit a fi cel mai asteptat moment al ediţiei: „Cele două cărți sunt, fiecare în felul ei, o caldă pledoarie pentru lectură, pentru prezența cărții în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. „Nu îmi aduc aminte de vreo etapă din viața mea în care să nu-mi fie cartea prietenă” spune părintele Necula (…) și această afirmație simplă cuprinde pasiunea pentru citit pe care a avut-o toată viața. A citit, a intrat în mari biblioteci ale lumii, legătura cu cartea nu l-a părăsit și nu-l părăsește”, menţionează Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu” Hunedoara – Deva.
„Nu sunt decât un popă care merge mult de jos şi încearcă să asculte mult oamenii”, se defineşte modest părintele şi explică: „Nici o carte pe care o scriem nu e doar darul nostru, este darul personajelor care ne poartă prin a lor viaţă. Sper să se nască generaţia care să citească, cu gândul că undeva, cândva, ei ne-au vrut binele, lăsându-ne cărţi care să ne liniştească sufletul şi să ne lumineze.” Dacă toţi vorbesc despre schimbările climatice, părintele Necula te face atent la schimbările sufleteşti. Crede că vindecarea pământului începe cu ecologia sufletului: „În noi e război prima dată! Acum vedem cum se manifestă fizic războiul gândurilor pe care le-am avut. Este o cronologie pe care va trebui să o suportăm pentru că suntem vinovaţi. Nu avem de ce să ne tem, decât că nu ne mântuim, altă teamă nu ar trebui să avem! Dacă mă gândesc bine, toate generaţiile anterioare nouă au trecut printr-un război şi, parte s-au stins, parte au aprins România şi au ţinut-o sus. Este momentul să alegem cum trăim. Avem nevoie de nădejde în Înviere şi de conştiinţa fermă că suntem nemuritori.”
Constantin Necula crede că România poate fi salvată de cartea de valoare, dacă educaţia îşi face loc curat în tinerele generaţii: „Spunem de la tribuna acestei expoziţii de carte românească! Stimaţi analfabeţi din România! Ne pare rău că nu simţiţi nimic din bucuria noastră! Eu vreau să vă spun că, dacă ai parte de carte, ai parte şi de Împărăţia Cerurilor. Ne apropiem de post, nu uitaţi: combatem bârfa cu cititul! Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi din alt motiv decât prezenţa lui Dumnezeu! Mă rog lui Dumnezeu să vă dea, cu fiecare carte citită, o rană închisă şi o bucurie la care să nădăjduiţi!”
Laura OANA
