Părintele Necula, cu har, despre ecologia sufletului

„Mult pot puţinii buni, împreună!” a rostit părintele Constantin Necula în faţa a sute de oameni veniţi să-l asculte la Deva. „Eu îmi ştiu locul foarte bine. Nu sunt decât un popă care merge mult pe jos şi încearcă să asculte mult oamenii.” Mulţi cred că e cel mai iubit preot al României, unul care îşi îndeamnă semenii să se întoarcă la Dumnezeu, să regăsească pacea şi bunătatea, să pună cărţi bune în mâinile copiilor. A vorbit despre momentul din 1989 şi morţii Revoluţiei: „Pentru oamenii ăia, să le batem obrazul celor care şi-au pierdut omenia, dar să-i strângem în braţe pe cei care au supravieţuit.”

Constantin Necula este un duhovnic căutat deopotrivă de tineri si adulţi, cu vorbe pline de înţelepciune şi un discurs plin de umor. Te faci să râzi şi să surâzi, dezlănţuie întrebări grele şi îţi uşurează poverile din suflet atunci când dezveleşte răspunsuri şi luminează căi pline de soare. Semnează cărţi, strânge mâini, se lasă prins în selfie-uri. Din atitudine şi discurs, pare să-ţi demonstreze că spiritul voios şi buna atitudine este apanajul oamenilor atinşi de Dumnezeu: „În urmă cu ceva ani, foştii mei studenţi au primit un examen ca temă să scrie cronică la înmormântarea Părintelui Necula. Au crezut că glumesc. Le-am spus că periatul – de fapt, le-am zis mai urât – se pedepseşte. Au trecut exact şapte!”, povesteşte părintele. Este exact atitudinea care i-a adus alături tineri, dar şi credincioşi care fugeau de rigiditatea Bisericii. Părintele pare a fi găsit calea către sufletul unei noi generaţii care aşteaptă înfrigurată  altceva de la slujitorii din lăcaşele de cult.

L-am privit la Deva croindu-şi loc printre oameni şi standurile cu cărţi, oferind nu simple autografe, ci lecţii de bună cuviinţă. Nu a dat din cale nici un suflet. În prezenţa lui, brusc, timpul are din nou răbdare: ,,Mi-am închipuit că e frumos un târg cu 130 de cetăţi, dar, când le vezi cum stau să zădărnicească prostia din jur şi să te vindece de mediocritatea asta asfaltată în care trăim, parcă îţi creşte inima! Mi-a intrat inima în gât, de când am trecut pragul. Vă mulţumesc tuturor celor care editaţi carte în Romania şi munciţi pentru România. Nu avem cum salva ţara decât cu o masivă producţie de carte de valoare. La cărţi, România a fost jucată demult! Ne-au jucat la cărţi demult în 1918, în 21, în 40, în 44, în 45. Ne joacă în continuare la cărţi!  Dacă vrem să ne salvăm copiii, trebuie să le punem în mână lectură obligatorie de demnitate naţională”, a rostit părintele măsurând cu privirea  cele peste 130 de edituri şi miile de volume clădite pe standuri. „Vă mulţumesc pentru festivalul de demnitate. În sfârşit, văd şi eu un mall în care are  rost să intri. Eu nu înţeleg un mall fără librărie, nicidecum!”

Simpatic şi modest, părintele a povestit minute în şir cu oamenii din standuri, a scotocit printre cărţi şi a poposit ceva vreme la editurile Cetatea de Scaun şi Humanitas . „Privind aceste titluri, îmi pare că sunt impertinent să vorbesc despre cărţile mele. Eu îmi ştiu locul foarte bine. Nu sunt decât un popă care merge mult pe jos şi încearcă să asculte mult oamenii. Ultima cartea pe care am scris-o, e scrisă anul aceasta, într-o vară grea. Am spus asta pentru că acum „Cazul Caracal” afectează toate instituţiile României – şi subliniez toate -, inclusiv Biserica. Afectează pentru că avem în continuare  mincinoşi, lătrăi şi delicvenţi în Cultură, oameni inechitabili ajunşi în locurile în care sunt puşi. Dalmaţieni! O să-i vedeţi acum cum se albesc unii pe alţii, cum le pică petele. Suntem la Sector Dero!”

Înalt şi vertical, părintele povesteşte, surâde, râde. În cuvintele lui desluşeşti însă durerea iscată de tragediile din jur. Un om de-al lui Dumnezeu nu umblă peste cioburile lumii cu tălpi de fier: „Volumul „Întru adormire, lumea nu ai părăsit” a fost şi modul în care eu m-am vindecat de trauma Alexandrei şi Luizei şi de câţi copii or mai fi. Am aflat azi dimineaţă că 599 de cazuri de hoţie la adresa copiilor au fost soluţionate de poliţie. Mă gândesc la câte or mai fi de soluţionat şi mă întunec. Mă sparg! Se spărie gândul! Am înţeles însă că, pentru a nu avea copii transfugi, nici cultural, nici fizic, avem nevoie să-i întărim cu dragostea şi bucuria noastră. Dacă m-aş întâlni acum cu Alexandra şi cu Luiza, prima carte pe care le-aş dărui-o, aceasta ar fi! E clar că Dumnezeu nu ne lasă şi sunt nădăjduitor că nu ne lasă.”

Preotul Constantin Necula este absolvent al Facultății de Teologie din Sibiu şi a ajuns o personalitate ecleziastă foarte cunoscută în spațiul public, îndrăgit de oameni de toate vârstele. A scris zeci de volume de predici, studii și articole de teologie ortodoxă, a publicat cărți pentru copii și tineret. A tradus studii în limbile franceză, italiană, germană, iar conferințele sale aduc în faţa publicului glasul înţelegător al unui preot racordat la realitățile secolului XXI.

Volumul „Întru adormire, lumea nu ai părăsit” adună în cuvinte şi trece pe hârtie o serie de meditaţii din care răzbate speranţa salvării. Nu doar pentru schimbările climatice trebuie să ne facem griji, spune părintele, ci mai cu seamă pentru cele sufleteşti: „Nu atât pentru gazele de eşapament, cât pentru gândurile şi faptele noastre. Curăţenia începe din tine!” Vindecarea pământului începe cu ecologia sufletului, crede Părintele Necula: „Am conştientizat odată în plus, creştin fiind – cât oi mai fi eu creştin-, că singura soluţie este să ne întoarcem la rugăciune, să medităm la datele pe care Dumnezeu ni le-a pus la îndemână. Ştiţi ce m-a umilit cel mai tare în adâncul sufletului scriind cartea?! Am trăit ca un prost în Biserică 25 de ani! Nu mi-am dat seama că soluţia la toată zbaterea asta din jur este întoarcerea permanentă la Cuvântul lui Dumnezeu, la cântare, la textul de rugăciune al Bisericii. Scriam şi găseam câte o legătură din Postul Adormirii Maicii Domnului pe care nu le-am intuit niciodată, nu le-am bănuit. Copiii râdeau şi ziceau – fii atent că a mai găsit ceva. Se auzea din camera  unde stăteam: „Aii, să n-am…!”

Rugăciunea nu e textul gol repetat aiurea în genunchi, ori în haine cernite, ci e forţa care te ridică dintre neputinţe. E liniştea de care ai nevoie să îţi concepi un nou drum, e puterea de a lăsa în urmă ce te-a trădat. Părintele Constantin Necula ştie unde e buba neamului – fapta fără Dumnezeu, gândul care a uitat că există o Autoritate care e imună la şmecherii, Cineva care nu primeşte comisioane. Etica socială a românilor a uitat legile divine. Deschide ochii şi priveşte către tine, îndeamnă părintele prin discursurile sale: „Cred că aşa trebuie scrise cărţile, m-am săturat foarte tare de cele care adună documente. Am citit la documente de mi se apleacă! Anul trecut am pus în valoare România, dar tot nu ne-am adus arhiva de la Budapesta. Avem o carenţă de memorie, ne lipsesc 40 de vagoane de arhivă românească! Suntem foarte atenţi la ceea ce produc ceilalţi departe de ţară, dar suntem neatenţi la ce se lucrează în ţară, cu pertinenţa unor oameni iubitori de ţară. Suntem egali în drepturi după lege, dar nu în inteligenţă. Cineva ne dă diferit unele lucruri care ne fac să trăim altfel. Cartea m-a vindecat şi de limbariţa pe care o am. După ce am scris-o, vreo zece zile, am tăcut. Spre disperarea unora, -puţini-, spre bucuria multora, care ar vrea să iau un post foarte lung şi foarte sus. Eu mă menţin la unul mai jos şi mai scurt!”, râde părintele.

Personaje biblice şi chipuri din icoane, dau soluţii şi modele, dacă îl asculţi pe Constantin Necula: „Cred că Maica Domnului este exemplul de feminitate care ne poate salva de feminismul acesta atrofiat în legiuiri strâmbe. Cred că Maica Domnului este chipul de mamă care poate vindeca mamele aflate în derută, chipul de copil care poate vindeca lipsa de copilărie în care se zbat copiii noştri. În Postul Maicii Domnului sunt două sărbători mari : Schimbarea la faţă şi Adormirea Maicii Domnului. Niciodată în viaţa mea nu mi-am închipuit ce frumos se leagă între ele în ce pot Naşterea Maicii Domnului, viaţa ei, a influenţat frumuseţea Schimbării la faţă. Nu cred că fără Maica Domnului nu ar fi existat Schimbarea la faţă – ar fi găsit Dumnezeu altă soluţie, dar soluţia era tot o femeie şi tot o fecioară, care ar fi trebuit să se cheme tot Maria. El este fidel hotărârilor sale. De aceea vă rog să luaţi cartea ca pe o declaraţie de pace, de linişte de care chiar avem nevoie.”

Cu câteva vorbe şi-o mângâiere, părintele depărtează întunericul de peste om: „Uneori e bine să apelăm unii către alţii. Urmează o perioadă foarte grea pentru ţară, noi nici nu o bănuim. Ne uităm la ceea ce se întâmplă politic, militar. Dacă am măsura pe hartă distanţa între locul unde sunt acum bătălii şi graniţa noastră, dacă punem cărţile astea capăt lângă capăt, am ajunge cam acolo. Vreau să aveţi conştinţa că, în toată nebunia asta, Christos e de partea noastră, dacă vom ştii să-l păstrăm de partea noastră. Poartă cu el sceptul acesta care este inalienabil şi are în el calitatea fundamentală de a ne învăţa şi îndrepta asupra lucrurilor fundamentale din viaţă.”

Împreună cu volumul „Întru Adormire…”, au mai fost lansate alte două cărți ale aceluiași autor: „Duminici în dar. Predici și gânduri” și „Împreună cu Hristos. Cultura creștină a prevenției”, toate tipărite la Editura Agnos din Sibiu. Cuvintele scrise sau vorbele părintelui se strâng în fraze pe care le poţi păstra la suflet sau poveşti cu talc: “Am constatat în ultima vreme că oamenii sunt foarte avizi după poveşti. Două mi-au rămas la inimă. Prima este despre un copil care suferea de autism. Uneori eu însumi mă simt un autist fundamental. În sensul giratoriu al lumii în care trăim nu mă descurc întotdeauna, sunt disperat când constat că toate maşinile vin numai din stânga. Am conştientizat o dată în plus că important e să-i spui copilului cum este şi să înţelegi ce vrea”, explică preotul. Se făcea că puştiul din povestea părintelui este primit într-o comunitate de copii şi i s-a propus să înveţe catehismul. Copiilor li s-au explicat noţiunile, dar puştiul rămânea în lumea lui. Preoţii erau disperaţi când vedeau că nu părea să înţeleagă ceva. „După 40 de zile, spectacol – au colindat, au spus poezii… La sfârşit, episcopul îi laudă: „Bravo, a fost minunat, felicitări cateheţii, excepţională munca profesorală! Acum copii să dăm o îmbrăţişare Copilului Isus!” Copiii au alergat la ieslea dintr-un colţ al bisericii şi l-au luat pe Iisus în braţe, să-i dea un pupic. Doar copilul ăsta, care nu a înţeles nimic, s-a dus către Sfânta Împărtăşanie şi a sărutat tabernacolul. Semn că pricepuse mai bine decât ceilalţi!”

Prima poveste îndulceşte riduri printre privitori şi face capetele să se plece a încuviinţare. Cea de-a doua, nu e parcă la fel de bine primită. Se vede clar cum mulţi cad pe gânduri: „Este despre obsesia noastră că suntem buni: se spune că o doamnă, la vârsta senectuţii, s-a prezentat la poarta Sfântului Petru, acolo la primul voucher. Petru i-a zis: „Dragă, ca să treci de poarta asta, ai nevoie de 100 de puncte. Femeia întreabă cum se fac punctele şi Sfântul Petru o pofteşte să explice ce a făcut bine în viaţă. Un fel de audit pozitiv. Ea începe să toarne cum a născut copii, cum a fost la biserică, etc. Petru zice: „Da! 6,2 puncte!” şi femeia povestise tot până la 78 de ani. Tot numărând, a ajuns la 9,2 puncte. „Sigur 100 de puncte trebuie? Cred că am mai dat în dar o carte”. Petru numără: 9,4 puncte! Femeia stă şi se socoteşte şi la un moment dat exclamă: „Numai mila lui Dumnezeu ne mai poate mântui!” Petru zice: „Bravo, răspuns de 100 de puncte!”

Sute de oameni au venit să caute alinare pentru suflete sau poveţe pentru vremurile grele în cuvintele preotului Constantin Necula. De la copii, la tineri, adulţi sau vârstnici, cu toţii au ascultat în linişte discursul preotului care aduce biserica ortodoxă în secolul 21. Teancuri întregi de cărţi s-au dat precum pâinea caldă: „Preotul Constantin Necula se bucură de prețuirea și admirația unui public extrem de larg, un public care află răspunsuri la întrebările legate de viața, tot mai complicată și mai plină de încercări, pe care o trăiește. Este un slujitor al bisericii care a înțeles perfect provocările secolului XXI, un preot cu o gândire lipsită total de închistare și rigiditate, care ne învață că nimic nu se poate înfăptui în viață fără credință în Dumnezeu și în Iisus Hristos, că oricât de sofisticată ar fi tehnica zilelor noastre și cea a viitorului, dictonul “Nihil sine Deo” este etern și trebuie să-l avem mereu în suflet”, spune organizatorul evenimentului, Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene Ovid Densuşianu.

Îndemnurile părintelui sunt toate adresate sufletelor, nu ţin de conturile bancare, nu iau în calcul proprietăţi sau donaţii. Sunt însă un îndemn de a creşte frumos şi trainic: “Vă rog să vă rugaţi! Vă rog să îi iubiţi şi pe cei care vă fac rău şi vă rog să credeţi că, în ciuda tuturor aparenţelor, Christos a Înviat! Pe bune! Are certificat de Deva dacă îl chemaţi! Staţi mai aproape de el, nu-l lăsaţi să se strecoare în linişte. Faceţi gesturi bune, din alea simple, colegiale, bucuroase! Înainte de a visa la lucruri care nu se pot împlini, încercaţi să împliniţi lucrurile la care nici măcar nu aţi visat. Sunt 30 de ani de când, într-un magazin atât de mare, nu ar fi fost posibil să vorbim despre Dumnezeu. Niciodată! Pentru oamenii ăia, să le batem obrazul celor care şi-au pierdut omenia, dar să-i strângem în braţe pe cei care au supravieţuit.”

Vorba părintelui e când îndemn, când atenţionare, când semn de mobilizare: „Nu am auzit anul acesta deloc vorbindu-se despre părinţii copiilor morţi la Revoluţie, nimic despre copiii celor morţi la Revoluţie! Cartea aceasta este un mesaj pentru ei. Vă rog să daţi raită prin cărţi, să citiţi, să-i creşteţi pe copii citind, nu uitaţi să scrieţi de mână, nu scrieţi doar sms-uri. Să nu uitaţi că, de fiecare dată când vrem să stăm lângă Christos, El e acolo. Nu e aşa încăpăţânat cum pare din vorba popilor, e mult mai deschis! Vreau să vă rog să ne pomeniţi în rugăciune. Nu vă daţi seama ce însetată e ţara asta! Măi, oameni buni, noi nu avem români first hand şi second hand. Ori eşti român pe bune, ori nu eşti nimic în ţara ta! Când spun român, spun şi maghiar, şi german, şi armean, şi rrom. (…) Noi suntem un popor de neatenţi!”

 

Lupta pentru bine nu se duce în maidan, cu pumnii, ci cu iubire, în suflet, zice Constantin Necula. Şi doar atunci când lupţi mai poţi să ai la ce nădăjdui: „Noi texte mai facem, dar oameni nu avem de unde naşte. Rugaţi-vă pentru pace, să-şi recape universităţile demnitatea de a fi academice, nu plutitoare pe stratul de ovăs al minciunii. Nu punctele acumulate trebuie să ne definească ca profesori, ci modul în care copiii, studenţii tăi ajung să-şi facă datoria în linia întâi. Am avut armată pe puncte, avem partide pe puncte – sunt oameni pe acolo, care de-a stânga cu caprele, care de-a dreapta cu oile. Nu uitaţi! Capre şi oi! Dacă vreţi să ieşim din asta, rugaţi-vă pentru pacea tăţii. Nu-i credeţi pe cei care spun – ”Biserica ne învaţă să ne temem!” Pe bune!? Nu se zice cumva: „Cu pacea Domnului să ne rugăm”? Pentru pacea de sus şi mântuirea sufletelor noastre, credinţa nu are nici o legătură cu frica. Frica e doar pentru fricoşi. Pentru creştini, e pacea.”

Sunt 130 de edituri la targul de carte de la Deva, dar lansarea volumelor semnate de părintele Necula s-a dovedit a fi cel mai asteptat eveniment. Publicul a luat cu asalt sala plină de cărţi.

Laura OANA