Panouri fotovoltaice pentru independență energetică
Universitatea din Petroșani tinde să devină independentă din punct de vedere energetic. Având în vedere facturile tot mai costistitoare la energia electrică, conducerea instituției de învățământ superior din Valea Jiului implementează un program prin care se are în vedere creșterea eficienței energetice, dar și montarea unor panouri fotovoltaice.
Investiţia cuprinde reabilitarea corpului de clădire C, situat pe strada Universității nr. 20, (regim de înălțime S+P+4E şi o suprafață desfășurată de 8.303,93 metri pătraţi), izolarea termică a fațadei, termohidroizolarea terasei și a plăcii peste ultimul nivel în zona laboratoarelor, izolare termică peste subsol, amplasarea de panouri solare, amplasarea unui elevator pentru persoane cu dizabilităţi, rampe de acces etc. De asemenea, cele 55 de laboratoare ale universităţii vor fi dotate cu echipamente specifice prin proiect.
Valoarea totală a investiţiei este de 13.380.083,62 lei (adică aproximativ trei milioane de euro), din care 13.112.481,95 lei reprezintă finanţare nerambursabilă, prin Regio –POR 2014-2020, Axa Prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii școlare. Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni.