PAMFLET: Asinul de curte și Deșteapta Neamului

Context: Șefa PSD, Viorica Dăncilă, a fost unsă, prin pohta ce-a pohtit primarul pesedist al Hunedoarei Dan Bobouțanu, „Mare Doamnă a Castelului Corvinilor”.

Următorul text reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.

 

Asinul de curte și Deșteapta Neamului

 

Ducând pe drum, odată, un țol și-n raclă moaște,

Asinul, cel de curte, zbiera triumfător

Că sute, mii de oameni nu pridideau să caște

Și gurile, și punga spre mândrul trecător.

 

Asinul da cu pieptul în cărămizi, extatic,

Sărbătorind alaiul de-nchinători tehui,

Și-i tremura urechea la cântecul tematic,

Crezând că lui îi cântă: „Deșteapta neamului”.

 

De mânecă îl trase un om întreg, cu sila,

când vezi așa prostie, mai că te-apucă mila:

„Jupân Asin de curte, „Deșteapta neamului” e-n racla din spinare

Ce-o porți pe țolul luciu de mare sărbătoare!”.

 

C-așa-i cu cel ce crede că stăpânește-n țol:

Pe-afară haine lucii, `năuntru fundu` gol.

 

(parodie după Jean de la Fontaine, „Măgarul purtător de moaşte”)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *