Palme date-n familie. Ce au constat polițiștii
În data de 03.12.2019, la ora 21:54, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de o tânără în vârstă de 29 de ani, din comuna Hărău, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, a fost agresată de soțul său, un bărbat în vârstă de 38 de ani.
După ce au aplanat starea conflictuală, poliţiştii au stabilit, în urma verificărilor efectuate, că tânăra a exercitat acte de violență atât față de soțul său, cât şi față de bunica sa, în vârstă de 75 de ani, iar la rândul său, soţul a lovit-o cu palma.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie (trei acte materiale ale infracțiunii). Totodată, în urma întocmirii formularelor de evaluare a riscului, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat.
IPJ Hunedoara