Păgubită în propria casă
La data de 15.12.2020, în jurul orei 15:20, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de o femeie din municipiul Deva, cu privire la faptul că, în jurul orei 14.00, doi bărbaţi necunoscuţi, sub pretextul faptului că „verifică instalația sanitară”, au pătruns, cu acordul său, în locuința acesteia, iar din sertarul unui corp de mobilier din cameră i-au sustras aproximativ 5.400 de lei.
În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi continuă cercetările, în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului.
Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă ca, înainte de a permite accesul în locuință unor persoane necunoscute, să solicitați întotdeauna să vă prezinte cartea de identitate și legitimația de serviciu.
Fiți circumspecți la astfel de prestatori de servicii, mai ales dacă nu ați solicitat în prealabil sau dacă nu a fost anunțat din timp de administratorul de bloc/șeful de scară.
Solicitați întotdeauna, PE LOC, o chitanță/factură pentru orice fel de serviciu prestat la domiciliu. Refuzul sau sustragerea persoanei de a vă furniza o chitanță în schimbul banilor primiți, să vă dea certitudinea că activitatea acestora este ilegală.
Nu acceptaţi să cumpăraţi obiecte de la persoane neautorizate, care se prezintă la uşa locuinței pentru a vă oferi bunuri la „preţuri avantajoase”. Bunurile pot proveni din furt sau pot fi contrafăcute. Dacă sunteţi abordaţi de astfel de persoane, nu permiteţi accesul acestora în locuinţă, reţineţi semnalmentele acestora, articolele de îmbrăcăminte pe care le poartă, eventual marca şi numărul de înmatriculare al autoturismului cu care se deplasează. Apelaţi, gratuit, serviciul unic de apeluri de urgenţă 112 şi un poliţist se va deplasa imediat la faţa locului.
IPJ Hunedoara