Oscar 2020: Filmul sud-coreean „Parasite”, marele câştigător

Lungmetrajul sud-coreean „Parasite” este marele câştigător al celei de-a 92-a ediţie a galei premiilor Oscar, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles. Producţia, care a primit şase nominalizări, s-a impus la categoriile „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor”, „cel mai bun lungmetraj internaţional” şi „cel mai bun scenariu original”. Drama de război „1917” a lui Sam Mendes a primit trei trofee, cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino, „Once Upon a Time… in Hollywood”, a primit două, la fel şi „Joker” al lui Todd Phillips şi „Ford v Ferrari” al lui James Mangold.

Drama ”Joker”, regizată de Todd Phillips, a primit cele mai multe nominalizări – 11 -, inclusiv la categoriile „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” şi „cel mai bun actor în rol principal” (Joaquin Phoenix). A reuşit să se impună la două: coloană sonoră şi interpretare.

„The Irishman” (r. Martin Scorsese), „Once Upon a Time… in Hollywood” (r. Quentin Tarantino) şi „1917” (r. Sam Mendes) au primit câte 10 selecţii fiecare. Filmul lui Scorsese, producţie Netflix, nu a primit niciun trofeu.

Gala a debutat cu un moment muzical susţinut de cântăreaţa Janelle Monáe, care a fost acompaniată de un grup de dansatori.

Steve Martin şi Chris Rock au fost primii prezentatori ai serii. Au făcut o introducere în care au vorbit despre filmele nominalizate, despre eroarea din urmă cu trei ani – când a fost anunţat greşit numele câştigătorului, şi au făcut glume pe seama lui Jeff Bezos şi Martin Scorsese.

„Oscarurile s-au schimbat mult în ultimii 92 de ani”, a spus Steve Martin. „În 1929, nu a fost niciun actor de culoare nominalizat, iar acum avem unul”, a completat Chris Rock.

Brad Pitt a fost primul câştigător al serii. Rolul din „Once Upon a Time… in Hollywood” i-a adus trofeul pentru rol secundar. La primirea celui de-al doilea Oscar din carieră, în cele 45 de secunde avute la dispoziţie pentru discurs, el le-a adus un omagiu lui Quentin Tarantino şi Leonardo DiCaprio, a mulţumit cascadorilor care au lucrat la film şi a dedicat premiul copiilor lui. A folosit câteva secunde pentru a aminti şi de procesul pentru destituirea preşedintelui Donald Trump şi lipsa audierii martorilor: „Mă gândesc că poate Quentin va face un film despre asta”.

„Să scrii un scenariu este un proces în care eşti singur, nu reprezintă ţara”, a spus regizorul Bong Joon-ho, după ce a mulţumit Academiei. „Dar acesta este primul Oscar pentru Coreea de Sud”, a spus cineastul care, împreună cu Jin Won Han, a primit trofeul pentru scenariul original „Parasite”.

Bong Joon-ho a primit şi trofeul pentru lungmetraj internaţional. „Categoria are un nume nou acum: a devenit, din film în limbă străină, lungmetraj internaţional. Sunt foarte bucuros să fiu primul laureat sub noul nume. Aplaud şi susţin ceea ce simbolizează modificarea”, a spus cineastul, desemnat şi cel mai bun regizor.

El i-a omagiat pe Martin Scorsese şi pe Quentin Tarantino, de asemenea nominalizaţi pentru regie, pentru că i-au influenţat parcursul.

Laura Dern, care a fost nominalizată pentru a treia oară la Oscar, de această dată pentru rolul secundar din „Marriage Story”, le-a mulţumit regizorului Noah Baumbach şi întregii echipe a filmului. „E cel mai frumos cadou de aniversare”, a adăugat actriţa care împlineşte 53 de ani pe 10 februarie.

A patra nominalizare din carieră i-a adus lui Joaquin Phoenix primul trofeu Oscar. Actorul a fost premiat pentru rolul principal din „Joker”. În discursul lui, a vorbit despre egalitatea de gen şi drepturile animalelor. „Să fiu actor este ocazia de a-mi folosi vocea pentru cei care nu o au. Cred că suntem foarte deconectaţi de la lumea naturală”, a spus Phoenix, care a îndemnat la sprijin reciproc.

CEL MAI BUN FILM:

  • Parasite 
  • 1917
  • The Irishman
  • Jojo Rabbit
  • Joker
  • Little Women
  • Marriage Story
  • Once Upon a Time…in Hollywood
  • Ford v Ferrari

CEL MAI BUN ACTOR:

  • Joaquin Phoenix, Joker
  • Leonardo DiCaprio, Once Upon a Time…in Hollywood
  • Antonio Banderas, Pain and Glory
  • Adam Driver, Marriage Story
  • Jonathan Pryce, The Two Popes

CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ:

  • Renée Zellweger, Judy
  • Cynthia Erivo, Harriet
  • Scarlett Johansson, Marriage Story
  • Charlize Theron, Bombshell
  • Saoirse Ronan, Little Women

CEL MAI BUN REGIZOR:

  • Bong Joon-ho, Parasite
  • Sam Mendes, 1917
  • Todd Phillips, Joker
  • Martin Scorsese, The Irishman
  • Quentin Tarantino, Once Upon a Time…in Hollywood

CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL SECUNDAR:

  • Brad Pitt, Once Upon a Time…in Hollywood
  • Al Pacino, The Irishman
  • Joe Pesci, The Irishman
  • Anthony Hopkins, The Two Popes
  • Tom Hanks, A Beautiful Day in the Neighborhood

CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎN ROL SECUNDAR:

  • Laura Dern, Marriage Story
  • Florence Pugh, Little Women
  • Margot Robbie, Bombshell
  • Kathy Bates, Richard Jewell
  • Scarlett Johansson, Jojo Rabbit

CEL MAI BUN SCENARIU:

  • Bong Joon-ho, Parasite
  • Rian Johnson, Knives Out
  • Noah Baumbach, Marriage Story
  • Sam Mendes & Krysty Wilson-Cairns, 1917
  • Quentin Tarantino, Once Upon a Time…in Hollywood

BEST PRODUCTION DESIGN:

  • Once Upon a Time…in Hollywood
  • The Irishman
  • 1917
  • Jojo Rabbit
  • Parasite

ALTE PREMII:

Cel mai bun film documentar: „American Factory”
Cel mai bun documentar de scurtmetraj: „Learning to Skateboard in a Warzone (If You’re a Girl)”
Cel mai bun scenariu adaptat: Jojo Rabbit
Cel mai bun film de animație: Toy Story 4
Cel mai bun scurtmetraj de animație: Hair Love

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *