Ordinul privind obligativitatea purtării măştii, publicat în Monitorul Oficial
Ordinului privind obligativitatea purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi privind spălarea mânilor, pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2 pe durata stării de alertă, publicat vineri seara în Monitorul Oficial.
Conform ordinului, ”pe durata stării de alertă, în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale şi la locul de muncă, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile şi cu respectarea instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă prevăzute în anexa” care face parte din ordin.
De asemenea,pe durata stării de alertă, se instituie ”obligativitatea instituţiior publice, operatorilor economici şi profesionilştilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor”.
Ordinul are şi o anexă cu instrucţiuni generale privind măsurile de igienă, care conţine situaţiile exceptate de la purtarea măştii.
Masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă pe toată durata prezenţei în aceste spaţii.
În funcţie de evaluarea riscului, făcută de medicul de medicina muncii, pot exista unele excepţii:
- angajatul este singur în birou
- persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare
- persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută)
- prezentatorii TV şi invitaţii acerstora, cu condiţia păstrării unei distanţe de 3 metri între ei
- vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri faţă de public şi a prezenței a cel mult 16 persoane
- pentru copiii cu vârsta sub 5 ani.
Ordinul conţine şi indicaţii referitoare la modul de utilizare a măştii.
În ceea ce priveşte triajul epidemiologic, acesta nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal şi constă în măsurarea temperaturii cu termometru non-contact, iar temperatura nu trebuie să depăşească valoarea de 37,3 grade Celsius, căreia i se poate adăuga marja de eroare prevăzută de prospectul dispozitivului. Dacă temperatura este mai mare, se va face o nouă măsurare după 2-5 minute. Dacă temperatura este în continuare peste 37,3 grade Celsius asociată şi cu simptome respiratorii, persoana respectivă este trimisă la medicul de familie. Acesta poate recomanda testarea dacă pacientul se încadrează în definiţia de caz pentru suspecţii de COVID-19.
news.ro