Orban, mesaj la început de an școlar: Elevii se întorc în clase pentru a-şi continua pregătirea cu o lecţie în plus – grija faţă de propria sănătate şi faţă de cei din jur
Premierul Ludovic Orban afirmă în mesajul transmjis luni, cu ocazia începerii noului an şcolar, că elevii se întorc în clase pentru a-şi continua pregătirea cu o lecţie în plus pe care trebuie să o înveţe: grija faţă de propria sănătate şi faţă de cei din jur, subliniind că ne confruntăm cu un inamic diferit faţă de virusurile cunoscute până acum, iar soluţia pe care o avem la îndemână este să împiedicăm transmiterea lui, respectând câteva reguli simple de igienă şi de distanţare fizică.
Prezentăm integral mesajul premierului:
„Copiii şi adolescenţii României încep astăzi un an şcolar atipic, un adevărat test pentru întreaga societate, având în vedere priorităţile de protecţie sanitară ale momentului, în contextul pandemiei COVID-19. Educaţia este condiţie de bază pentru o societate civilizată şi, după aproape şase luni în care au fost nevoiţi să se adapteze învăţământului la distanţă, elevii se întorc în clase pentru a-şi continua pregătirea cu o lecţie în plus pe care trebuie să o înveţe: grija faţă de propria sănătate şi faţă de cei din jur.
Ne dorim să asigurăm tinerei generaţii acces la învăţământ de calitate, dar este, în egală măsură, important ca actul educaţional să aibă loc într-un mediu sigur şi din punct de vedere sanitar. Pericolul infectării cu noul coronavirus încă nu a trecut, ceea ce vedem, din păcate, zilnic, în evoluţia numărului de cazuri. Ne confruntăm cu un inamic diferit faţă de virusurile cunoscute până acum, iar soluţia pe care o avem la îndemână este să împiedicăm transmiterea lui, respectând câteva reguli simple de igienă şi de distanţare fizică. Responsabilitatea revine fiecăruia dintre noi, pentru ca lucrurile să nu ia o turnură mai greu de gestionat din punct de vedere sanitar.
Acest început de an şcolar reprezintă o provocare pentru toţi: elevi, familiile lor, cadre didactice şi, nu în ultimul rând, autorităţile cu atribuţii în domeniu. Va fi un efort comun pentru ca şcolile care vor funcţiona în regim clasic să nu devină vectori de transmitere a noului coronavirus, iar acolo unde orele se vor desfăşura online să asigurăm calitatea actului educaţional.
Îi îndemn pe toţi să se implice în acest efort. Purtaţi mască, respectaţi regulile de protecţie şi de siguranţă sanitară, preţuiţi educaţia!
Vă urez succes la învăţătură, dragi elevi, pentru că doar munca temeinică şi perseverenţa sunt căi sigure pentru realizările voastre! Respectaţi-vă profesorii, respectaţi-vă părinţii şi bunicii! Protejaţi-vă pe voi şi pe toţi cei dragi! Regăsirea colegilor, prietenilor este cu atât mai plăcută după o perioadă atât de lungă şi dificilă, dar lucrând împreună, chiar în lipsa apropierii fizice, formând echipă, vă veţi bucura de noi experienţe educative. Împreună trecem mai uşor testul pandemiei!
Profesorilor şi tuturor cadrelor didactice le urez succes în misiunea lor nobilă de formare a generaţiilor de mâine. Aveţi acum încă o responsabilitate importantă: împreună cu medicii şi cu toţi cei din prima linie, veţi contribui la protejarea sănătăţii elevilor şi la combaterea răspândirii virusului.
Adresez un gând bun părinţilor, le transmit să aibă putere pentru a-şi susţine copiii în această perioadă dificilă.
Tuturor, multă sănătate şi succes!”
news.ro