Orăștie: Biciclist neatent, rănit în urma unui accident de circulație

În data de 14.06.2020, ora 22.05,  Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că pe DJ 668B ce face legătura între localitățile Jeledinți și Măgura a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.

La fața locului s-a stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 26 de ani, a condus o bicicletă de culoare neagră, neinscripționată, din direcția Măgura spre Jeledinți, iar după o curbă ușoară la stânga a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de o femeie, în vârstă de 31 de ani, care circula din sens opus.

Atât biciclistul cât şi conducătoarea auto, au fost testați cu aparatul alcooloscop, rezultând o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Biciclistul nu purta vestă reflectorizantă, iar bicicleta nu era echipată corespunzător (nu avea far și stop).

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a  biciclistului, care a fost transportat la  Spitalul Municipiului Orăștie pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *