Orăștie: A ajuns cu mașina în șanț

În data de  29.11.2019, în jurul orei 00:05, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată despre faptul că pe D.N. 7, în zona Halta Geoagiu, se află o mașină răsturnată în șanț.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție rutieră care a stabilit că un tânăr în vârstă de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 7, din direcția Orăștie spre Sebeș, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul autoturismului și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers.

Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest,  care a indicat o valoare  de 0,68 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la U.P.U. Orăștie, pentru  recoltarea probelor biologice  de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.

În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar avarierea autoturismului.

 În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.        

 

IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *